28 mar. 2012

Iordache - One life left

Recenzie disc One Life Left
Pentru orice posesor al unor urechi desfundate care n-a trait in alta Galaxie in ultimele decenii, numele lui Mihai Iordache n-are cum sa fie necunoscut. In cel mai pur spirit de patriotism local e de bun augur sa precizez ca alaturi de binecunoscutul instrumentist - care are la activ colaborari cu Sarmalele Reci. Harry Tavitian, Ada Milea sau Lucian Ban (si cum as putea omite aici Kumm, locul unde isi are „sediul“ actual Iordache?) – se afla Lucian Nagy,  Petre Ionutescu, Dan Alex Mitrofan,  Toni Kuhn,  Utu Pascu si Tavi Scurtu. Pentru netimisoreni, haideti sa mai subliniez ca numele amintite anterior fac parte din garda de instrumentisti care in orasul de pe Bega se presupune ca „rup tot“. Eterna  „dusmanie“ Timisoara – Bucuresti e categoric history, cel putin din perspectiva acestui nou material discografic semnat Iordache.

Madonna - MDNA

Recenzie MDNA
Breaking news, The Times They Are a-Changin', cum ar spune nenea Bob Dylan. Sau daca e sa ramanem in acelasi registru si sa il citam pe Rosario Internullo, „usor, usor lumea s-a schimbat/generatiile s-au schimbat, Eu m-am schimbat / Dar populatia de noapte / Ea nu se schimba niciodata“. Si nici Madonna, care la cei 53 de ani ai sai, vrea sa fie trendy cu orice pret. Dupa ce acum patru ani pentru Hard Candy a colaborat cu Justin Timberlake si Timbaland, de aceasta data Regina Pop – ului a apelat la un nou „lot“ de producatori din categoria hot pentru a-si colora MDNA-ul. Din impresionanta lista fac parte William Orbit (pe care ar trebui sa-l stiti din Ray of lights, de exemplu!), Martin Solveig sau Benny Benassi.  Intrebarea legitima care e pe buzele tuturor este daca Madonna Louise Ciccone, cu cele peste 300 de milioane de discuri vandute in intreaga lume, mai are vreun cuvant de spus in industria muzicii pop actuale. Categoric, raspunsul este da. Nu de alta, dar artista a semnat un nou „deal“ cu giganticii de la Live Nation, de vreo 120 de milioane de dolari, ce include discuri si concerte pe viitor.

26 mar. 2012

Tristesse Contemporaine - Tristesse Contemporaine

Recenzie disc Tristesse Contamporaine
Titlurile bine alese fac minuni in zilele noastre. Bunaoara, daca in locul  Tristesse Contemporaine as fi ales „Trupa care il aduce pe Cioran pe ringurile de dans“, categoric postarea asta avea multi mai mult cititori. Ma vad nevoit sa revin cu un mic amendament: scopul acestui blog nu e acela de a face vizualizari nesabuit de mari, ci de a prezenta muzica in alta formula. Revenind la Cioran, sintagma de mai sus nu-mi apartine: mi-am permis s-o citez dintr-un articol dedicat trupei franceze Tristesse Contemporaine aparut in revista Standard Mag. In cazul in care va intrebati ce relevanta are, dati-mi voie sa va edific eu asupra acestui fapt: niciuna. Sau ma rog, aproape niciuna. Ciudata denumire a grupului vine dupa un eseu scris de francezul Hippolyte Fierens Gevaert care poarta numele complet de „La tristesse contemporaine: essai sur les grands courants moraux et intellectuels du XIXe siècle“. 

22 mar. 2012

The Stranglers - Giants

Recenzie disc Giants
Avand in vedere ca in ultima vreme o serie de artisti legendari au cam dat chix cu albume mai mult sau mai putin de comeback, am purces cu o oarecare strangere de inima la auditia noului The Stranglers, trupa care pentru urechile subsemnatului a scris o fila de istorie consistenta in arta numita muzica. Din fericire, verdictul e decent. Nu e genul acela de disc care sa mute muntii din loc, dar pentru cei care au fredonat vreodata hiturile englezilor, auditia asta e cat se poate de agreabila si consfinteste faptul ca oamenii astia au fost dintotdeauna „altfel”. Giants este primul album de studio dupa sase ani de pauza al formatiei care actualmente este alcatuita din Baz Warne, Dave Greenfield, Jean-Jacques Burnel si Jet Black. Daca e sa trecem un pic in teritoriul cifrelor, membrii actuali ai The Stranglers au impreuna 242 de ani, numai tobarul lor mandrindu-se cu venerabila varsta de 73 de ani.

19 mar. 2012

Pepe Deluxe - Queen of the wave

Recenzie disc Queen of the wave
Repetitia e mama invataturii. Carevasazica, ma vad nevoit sa revin: am eu impresia asta vaga ca vajnicii astia muzicieni care-si au sediul in tarile nordice ale Europei au un cu totul alt stil de a privi lucrurile. Drept urmare, muzica fabricata pe la ei are ceva aparte, un damf interesant, o mireasma care se deosebeste de majoritatea parfumurilor etalate in general de restu lumii. Cel de-al patrulea album al finlandezilor care-si spun Pepe Deluxe nu e unul din categoria acelora pe care te risti sa le asculti in timp ce faci de mancare prin bucatarie sau care da bine in fundal in timp ce navighezi aiurea pe web. Queen of the Wave merita ascultat doar atunci cand ai la dispozitie 48 de minute exclusiv pentru aceasta activitate, cu urechile ciulite. Fie ca-l asculti la boxe stereo sau la casti, vei avea o experienta uluitoare, caci te imprietenesti cu un disc „altfel“. Daca spun ca e original, terifiant sau devastator, nu surprind nici macar de departe sarmul pe care-l emana compozitiile. Asadar, ma limitez in a-l caracteriza pur si simplu un disc captivant.

Aplicand politica pasilor marunti, cred ca e cazul s-o luam step by step. Tema acestui disc este extrasa dintr-un roman scris de Frederick S. Oliver care se numeste A Dweller on Two Planets, in care se povesteste despre Atlantida, reincarnare, karma, new age si alte chestiuni incadrabile in notiunea de „body and spirit“. Discul e impartit in trei parti si debuteaza cu “Let me sing a song for you / Let me spin a tale that’s true”. Queenswave, track-ul de inceput te duce cu gandul la povestile sonore realizate de King Crimson, iar ceea ce te socheaza inca de la inceput este sound-ul acestui disc. Chiar daca auzi in fundal diverse instrumente care iti par a fi din categoria sample-uri electronice, incet – incet realizezi ca acest sound n-are cum sa fie artificial. Bang! Chiar asa, la folosirea efectelor de pe acest disc, oamenii n-au apelat nici la Pro Tools nici la alte programe de acest gen. Dar asta e doar inceputul, tineti-va bine. “A Night and a Day,” duce spectrul sonor undeva in zona psyhadelic – rock unele portiuni de aici semanand chiar a noise – rock – ul practicat de Sonic Youth. Piesa care inchide prima parte a discului “Go Supersonic” este complet diferita de ceea ce ai auzit pana acum, ducandu-te undeva in zona unui pop – surf cat se poate de vesel cu voci feminine a la B 52s si o exuberanta greu de descris in cuvinte.  Partea a doua a discului cuprinde cinci melodii care printre altele iti fac cunostinta cu unul din cele mai ciudate instrumente muzicale din lume. E vorba de Great Stalacpipe Organ, un instrument care se afla in niste pesteri din S.U.A. . alcatuit din 37 stalactite acordate, si o serie de ciocanele de cauciuc actionate electronic. Instalatia astra a fost realizată de Leland W. Sprinkle, un programator al Pentagonului care a lucrat si la prima generatie de computere in anii ’50. Contain Thyself si Hesperus Garden sunt doua compozitii care explica pe deplin termenul de album captivant cu care am inceput aceasta recenzie si trebuie ascultate in tihna pentru a fi degustate asa cum se cuvine. Iar cele aproape doua minute ale piesei In the cave (prima melodie ever dedicata ciudatului instrument muzical aflat in pesterile americane) aduc in ecuatie sound-uri mega + relaxante. Daca tot suntem la ciudatenii, e bine de stiut ca la inregistrarea acestui album s-au mai folosit o sumedenie de „chestii“ pe care unii le-ar putea considera ciudate, dar care „dau“ un sunet aparte intregului concept. E vorba de un amplficator folosit in cursul celui de-al doilea razboi mondial, un microfon electromagnetic folosit de cosmonauti, sintetizatoare Tesla Coil, Mellotron si altele. Partea a treia a discului incepe cu “My Flaming Thirst” o piesa care are similitudini evidente cu Shirley Bassey. Pe parcursul piesei The Storm muzica iti proiecteza un film cu scufundarea Atlantidei, iar cele peste sapte minute ale piesei de incheiere “Riders On The First Ark” reusesc sa intregeasca un album – concept care merita ascultat. Fiecare piesa din acest album este unica in felul ei iar aplicarea unei stampile asupra intregului concept este practic un lucru imposibil de realizat. Pe scurt, e o opera – pop care are ca tema scufundarea Atlantidei. Tot pe scurt, e un album – concept destul de bizar, dar care te captiveaza totalmente dupa ascultari succesive. E pentru melomani, really….