V.A. - A man and a machine iii

Pentru incursiunea sonora de astazi haideti sa poposim pe taramul label-ului francez Le Son du Maquis, specializat in chestii adorabil de interesante, care pe plan stilistic variaza de la noisy rock la electro dar nu omite nici jazz-ul sau chiar pop – ul. Materialul discografic aflat sub lupa poarta pomposul titlu de Various Artists - A Man and A Machine Iii si este a treia parte dintr-o compilatie care isi propune sa capete un loc de cinste in playlisturile melomanilor curiosi de arta. Se regasesc aici nume obscure, foarte – obscure si cateva nume cunoscute, iar liantul este il constituie experimentele sonore de la inceputurile muzicii electronice. Cele 32 de piese care sunt insiruite pe cele doua CD-uri reprezinta o veritabila lectie de cultura muzicala. Ceea ce e foarte misto, este ca spre deosebire de alte compilatii care isi propun sa prezinte anumite stiluri muzicale sau artisti asemanatori ca si conceptie, aici lucrurile sunt mult mai permisive, elementul decisiv fiind concentrat pe creativitatea artistica. Ar mai fi interesant de amintit ca pe cele doua compilatii anterioare ale acestei serii se regasesc Liaisons Dangereuses - Los Ninos Del Parque, Can – Moonshake, Simple Minds – Real To Real, Laurie Anderson – Sharkey's Night, Talking Heads – Houses In Motion, Front 242 – Geography II sau D.A.F. – Als Wär's Das Letze Mal. Asadar, e momentul sa pornim la drum cu episodul trei, nu credeti?

Una din cele mai influente trupe care e prezenta aici e Suicide, un grup care a imprumutat elemente din Kraftwerk, Can sau The Velvet Underground si le-a combinat cu energia emanata de New York Dolls sau Ramones. Mr. Ray e piesa lor inclusa initial pe albumul secund al trupei si e una din acele melodii care te izbeste direct in fata de la primele acorduri.  Cealalata piesa a lor de aici, Diamonds, for Coat, Champagne se invarte in aceleasi coordonate sonore. Un alt nume legendar, Moebius & Plank reprezinta un soi de reincarnare a krautrock-ului, iar printre momentele de mare exceptie de aici este si piesa Warm a englezilor de la Cabaret Voltaire, trupa in care a activat odinioara si Chris Watson, cel care ne-a fericit nu demult cu un superb album concept cu El Tren Fantasma. Si daca tot am ajuns la conceptie, o alta melodie care face toti banii este Filmmusik interpretata de E.M.A.K (Elektronische Musik Aus Koln) o adevarata odisee a asa numitului minimal – synth al anilor 80. Klaus Dinger si Michael Rother sunt doi muzicieni care dupa ce au paraist Kraftwerk au pus bazele trupei Neu!, care e prezenta cu piesa Danzig aici. O surpriza de proportii si o descoperire uluitoare pentru subsemantul o reprezinta melodia Voodoo. Cele 13 minute si ceva de nebunie sonora sunt realizate de Indoor Life, un grup al carui vocalist a inregistrat la un moment dat chiar cu Patrick Cowley. Pur si simplu, merita ascultata. O alta descoperire de bun augur este Bene Gesserit si piesa Kidnapping, din seria „minimal de bun gust made in Belgia” sau The Android Sisters - Robots Are Coming. Iar daca pe langa toate acestea va mai spun ca printre multe alte bunaturi aiuci se gaseste si o piesa realizata de solistul de la Yellow Magic Orchestra, cred ca am spsu totul. E tot ceea ce trebuie sa stiti despre acest A man and a machine. O auditie obligatorie pentru orice meloman interesat de experimente si o lectie de cultura muzicala pentru orice locuitor al acestei Planete.

Rammstein - Made in Germany

Nu stiu cat de wunderbar o fi sa traiesti in Amerika, dar hitul cu pricina al celor de la Rammstein e sehr gut. In cazul in care ati facut cunostinta deja cu trupa al carei solist vocal este Till Lindemann se prea poate sa fi aflat vestea: germanii au scos pe piata un nou material discografic. Chiar daca Made in Germany se vrea a fi un Best Of care aduna laolalta hiturile rockerilor din ultimii 16 ani, fanii pot gasi aici si o gramada de chestii noi, in cazul in care opteaza pentru varianta deluxe a acestui material, care include pe langa slagarele binecunoscute si un CD cu remixuri. Si-n plus, si Mein Land, obisnuita compozitie noua care se adauga unui Best Of pentru a crea niscaiva valva.

Fiindca despre piesele care au ocupat pozitii fruntase ale celor de la Rammstein nu prea sunt multe de zis, hai sa vedem cum sta treaba asta cu remixurile. O buna parte a celor care si-au adus aportul la aparitia acestor remixuri vin tocmai din din Deutchland, dar exista si cateva exceptii notabile. Cum ar fi suedezii de la Clawfinfer care fac o treaba misto cu piesa Sonne sau englezii de la Pet Shop Boys care transforma Mein Teil intr-un soi de West End Girls destul de incolor. Nici cei de la Hurts nu reusesc sa impresioneze prin varianta lor la Haifisch, iar cele cinci minute in care baietii de la Scooter incearca sa creioneze intr-o alta varianta piesa Pussy sunt chiar mega – penibile. Exista insa si momente reusite, cum ar fi viziunea celor de la Laibach la Ohne Dich sau prestatia lui Johan Edlund (de la Tiamat) asupra piesei Stripped. Din pacate, Westbam e totalmente lipsit de inspiratie in Links 2 3 4, facand din aceasta piesa un soi de harcea – parcea cu pretentii de melodie, iar cei de la Faith No More surprind si ei in mod neplacut prin piesa Du riechts so gut (care a fost totodata si debutul germanilor). Una peste alta, Made in Germany e un disc care merita posedat daca nu din alta cauza, macar pentru faptul ca e primul Best Of al trupei. Daca aveti insa DVD-uri cu ei, nu va obositi. Multe din remixurile incluse pe CD-ul doi sunt insipide si incolore, iar putinele exceptii nu reusesc sa-ti alunge ideea ca Made in Germany e fost facut cam in pripa. Chiar si asa, Rammstein raman sehr gut….

Rebecca Ferguson - Heaven

Categoric, albumul de debut al solistei numite Rebecca Ferguson nu isi propune sa inventeze gaura de la macaroana. Chiar daca nu aduce nimic nou, materialul acesta este unul cat se poate de atragator, fiindca e impachetat in straie mai mult decat decente si e plin de momente de bun gust. La prima vedere, pare a fi acel „adult pop“ imbratisat in ultima vreme de Amy Winehouse sau Adele. Tipa asta are un timbru vocal bine definit, care te duce in multe randuri cu gandul la Gabrielle, penru cine o mai tine minte. In cazul in care sunteti la curent cu show-urile gen Floarea din gradina de prin United Kingdom, pun pariu ca stiti despre aceasta Rebecca esentialul: tipa a terminat anul trecut X Factor-ul englezesc pe locul doi. Dincolo de voce, un alt motiv pentru care piesele astea suna convingator este faptul ca Rebecca a reusit sa alinieze la capitolul producatori muzicali niste nume babane Eg White (Adele), Wayne Hector (Westlife) sau Fraser T Smith (James Morrison). De fapt, aici e magnetul succesului acestui disc. Sa nu ne ascundem dupa deget: traim niste vremuri in care establishmentul pune un accent deosebit pe compozitori, iar rolul acestora in creearea unor noi nume pentru entertainment-ul marilor mase este covarsitor. Din aceasta cauza tarisoara noastra nu are parte de acest pop cu staif, fiindca indivizii care chiar stiu sa compuna pe acest calapod sunt ca si inexistenti. Iar vocile misto din domeniu nu au parte de hituri. Revenind la Rebeca, vocea ei adorabila e completata de compozitii cat se poate de solide, iar piese de genul Glitter and Gold reusesc sa ti se para fredonabile inca de la prima auditie. Chiar daca mesajul e nitel cheesy, felul in care sunt interpretate piesele face toti banii, iar single-ul Nothing's Real But Love e un exemplu care descrie cat se poate de exact senzatia de bine care ti-o da aceasta auditie. Mai putin interesante mi se par momentele de genul Fighting Suspicions, in care suntem tratati cu acele balade made in UK care deja reusesc sa plictiseasca, dar daca e sa ramanem la balade piesa Teach me how to be loved are acel „ceva“ care face diferenta. Si nu ma refer la pianul previzibil din instrumentatie si nici la inflexiunile a la Tracy Chapman detectabile in voce. Mr Bright Eyes si Run Free completeaza sirul pieselor cu adevarat remarcabile de pe acest material discografic care contine zece piese care-si trag seva din muzica autentica soul. Pe scurt, Rebecca Ferguson e al naibii de simpla, dar reuseste sa fie atragatoare tocmai prin lipsa brizbriz-urilor. O surpriza placuta, carevasazica....

Gilles Peterson presents Havana Cultura - The Search Continues

Daca faci parte din oamenii pentru care muzica nu e doar un fundal de ascultat in timp ce conduci, exista oaresce sanse sa fi auzit de John Peel. Iar daca ai ascultat macar odata in viata BBC Radio One, se prea poate ca si Gilles Peterson sa-ti sune cunoscut. In caz contrar, pe scurt, nenea Gilles Peterson a fost adeseori poreclit the new John Peel. Carevasazica e  un DJ cu coloana, un om de radio cu adevarat. Nu e tipul acela de DJ de la posturile romanesti care anunta radarurile de pe sosele sau care isi da cu parerea despre ce-a mai facut Zavoranca in cursul zilei de ieri. Tipul asta a facut mult mai multe decat simple programe geniale la postul amintit: a “sapat” dupa noi talente, a pus umarul la ridicarea unor staruri ca Erykah Badu, Roni Size sau Jamiroquai si a editat cateva compilatii in care ne-a oferit noua melomanilor niste perspective inedite asupra unor noi talente. Din pacate, in luna aprilie a acestui an, dupa 13 ani de job, Gilles Peterson va parasi Radio One-ul. Sper ca  domnul nu va renunta la celebrele Gilles Peterson Presents, totusi...

Havana Cultura : The Search Continues este o continuare a albumului aparut in anul 2009 intitulat Gilles Peterson Presents Havana Cultura - New Cuba Sound. Si de aceasta data maestrul ne propune doua CD-uri, care fac deliciul melomanilor indragostiti de jazz, hip – hop si world – music. Printre momentele deosebit de reusite ale acestei compilatii se numara remake-ul piesei Check the rythm (A Tribe Called Quest), care de aceasta data poarta numele de Check La Rima, dar si mirifica combinatie cu arome cubaneze a piesei Me Queda Voz. Un aer cat se poate de modern si fresh emana piesa Cojimar, iar Kimbiseros va face deliciul tuturor amatorilor de nu jazz, cu siguranta. Tu con tu ballet e o alta mostra pentru care discul asta e pur si simplu adorabil, iar finalul cu Afro Nupa Adando e cat se poate de misto gratie ritmurilor moderne pe care le inglobeaza. Pe scurt, pentru urechile care sunt deschise la nou, compilatia asta merita sa ocupe un loc de frunte in sertarul cu discuri de ascultat pe repeat....

Havasi & Endi - Drum & Piano Project Freedom

Fiindca traim intr-o lume plina de clisee, orice cronica serioasa la acest album e musai sa inceapa cu faptul ca Havasi Balázs este un muzician maghiar care a intrat in Cartea Recordurilor in luna noiembrie a anului 2009, cand a atins clapele de pian in 60 de secunde de nu mai putin de 498 de ori, devenind astfel cel mai rapid pianist al lumii. Ceea ce face insa acest disc teribil de interesant este faptul ca alaturi de un tobar de rock din tara vecina, tipul asta nascut in 1975 propune urechilor bine spalate o excursie terifianta. Nu trebuie sa fii Mama Omida ca sa te prinzi din prima faptul ca ceea ce se aude aici e exclusiv tobe si pian. O combinatie aparent ciudata, ca si o portie sanatoasa de ficat de gasca inmuiata in gem de capsuni. Dar care e pur si simplu uimitoare. Muzica fabricata in tara care a dat lumii de-alde Kodály, Bartók sau Liszt e „updatata” la zi si distruge cu buna stiinta orice bariere imaginare, fiind adorabila atat pentru creierele care vibreaza pe creatii clasice cat si pentru amatorii de rock.

Povestea spune ca afinitatea catre muzica calsica a lui Havasi a devenit evidenta de la o varsta frageda. Ceea ce a facut ca la 21 de ani sa devina profesor de pian la Conservatorul din Budapesta. De ceva vreme a pus la cale si o suita impresionanta de compozitii nascute dintr-o fuziune feerica de stiluri sub numele de Symphonic Red Concert Show. Spectacol care a ajuns dealtfel si la Bucuresti, in luna noiembrie a anului trecut si a fericit pe deplin cei 4.000 de spectatori care au avut privilegiul de a-l vedea pe viu. Show-ul acesta (care a aparut dealtfel si pe DVD in 2010) cuprinde tobosari japonezi, coruri, solisti si alte cele. Printre altele, Havasi face parte si din proiectul the Unbending Trees, care a editat un album produs de celebrii Ben Watt si Tracey Thorn, pe care ar trebui sa-i stiti din Everything But the Girl. Revenind la povestea actuala, in acest proiect alaturi de el se afla tobarul Kiss Endi, care activeaza in formatia maghiara Hooligans. Proiectul acesta a fost prezentat pentru prima oara in cadrul conferintei TED Global, o manifestare cu staif care s-a tinut in Edinburgh anul trecut si care isi propune sa prezinte inovatori in domeniul stiintei, divertismentului sau a tehnologiei. Una peste alta, oamenii acestia au demonstrat intr-un mediu stiintific ca pianul poate fi cat se poate de modern si-n zilele noastre.

Desi se invarte in jurul a doua instrumente, muzica asta nu e deloc minimala. Albumul cuprinde un CD si un DVD, iar cele 12 piese care insumeaza 51 de minute audio zboara ca vantul. Fiecare sound e eficient si la locul sau iar piesele iti creeaza o curiozitate aparte, gratie intrepatrunderii elementelor rock cu muzica clasica. Exista o sumedenie de schimbari de tempo, una din cele mai reprezentative piese care vine in sprijinul acestei afirmatii fiind The Storm. O furtuna de idei inovatoare si sound-uri asijderea care-ti fac pielea gaina. Alte momente superbe sunt The Duel, 28 Waves sau chiar Freedom, piesa care are parte si de un videoclip care se regaseste si pe DVD-ul care vine la pachet cu acest CD.

Se spune ca in concerte, Havasi face ravagii astfel incat camera care reda imaginile demonstrative pe marile ecrane nu reuseste sa prinda toate miscarile degetelor sale. Dincolo de toate, discul acesta e o dovada clara a faptului ca si-n zilele noastre mai exista lucruri minunate, care reusesc sa-ti creeze emotii sincere si care ocolesc voit sau nu propaganda instituita de mass – media. Freedom e un disc mai mult decat misto, e musai de ascultat....