Dream Theater - A dramatic turn of events

N-am rezonat eu niciodata prea mult cu Dream Theater, dar unul din lucrurile care m-au facut sa ii apreciez dintotdeauna a fost faptul ca oamenii astia au avut „ceva” al lor. Si au scris o fila de istorie in stilul care poarta titulatura de metal progresiv. Si ca John Petrucci e unul din cei mai valabili chitaristi din rock. „Si“-urile ar putea continua....Dar hai sa vedem ce e cu acest al 11-lea album de studio al formatiei care activeaza in scena de prin 1985.

Pentru cei care cred in dragoste la prima vedere, primul contact cu A dramatic turn of events nu e tocmai fericit. E chiar dramatic, fiindca piesa de deschidere - care a fost aleasa si ca prim single - On The Backs of Angels e una din cele mai insipide creatii ale celor de la Dream Theater (sau cel putin din acest disc), care nu reuseste defel sa sa inglobeze mult – iubitele infuziuni de progressive cu care ne-au obisnuit in trecut muzicienii, fiind mai degraba o melodie care are mult – mult praf pe ea.

Boban & Marko Marković Orchestra vs. Fanfare Ciocarlia - Balkan brass battle

Decreteii care in buletin  la capitolul locul nasterii au trecut orasul Timisoara stiu semnificatia cuvintelor Vegeta, Eurocrem sau Vikend. Si isi amintesc cu nostalgie si de Treci Kanal. Amicitia romano – sarba a functionat „snur”, dar din cand in cand nu strica cate un duel, nu-i asa? Din ciclul cine-i cel mai tare din parcare, doua dintre cele mai aprige fanfare din Balcani s-au luat la harta. Si au pus de un turneu international de mare succes, care are parte si de un album scos la casa de discuri germana Asphalt Tango. Inregistrarile s-au desfasurat in Romania, iar echipele au fost alcatuite din 12 bucati care au jucat in echipa Fanfara Ciocarlia si 13 bucati care au jucat in echipa Boban Markovic Orchestra. Fiindca ambele echipe au jucat fantastic, titlul de campioana nu se acorda de aceasta data. Statueta e impartita in mod egal intre combatanti.

Yonderboi - Passive Control

Cei carora numele Yonderboi nu le spune nimic ar fi bine sa stie ca omul acesta e considerat in Ungaria tipul care a avut cel mai mare succes international in anii 2000. Pe numele sau adevarat László Fogarasi, muzicianul nascut in 1980 intr-un satuc care poarta numele de Mernye si-a editat primul sau demo la varsta de 16 ani, imediat dupa aceea una din piesele lui fiind inclusa in compilatia Future sound of Budapest vol. 2. Passive Control este cel de-al treilea disc din cariera sa, care incheie o trilogie inceputa cu  Shallow And Profound (2000) si Splendid Isolation (2005).

E destul de greu de exprimat in cuvinte motivul pentru care acest material discografic iese in evidenta inca de la primele lui secunde de auditie. Un rol hotarator il are intro-ul superb ales, la care voi reveni pe parcurs, dar si sentimentul aparte cu care te „primeste” muzicianul.

Miguel Migs - Outside the Skyline

Desi a produs o sumedenie de remixuri pentru nume mega – variate ca Britney Spears, Lionel Richie sau Macy Gray, atunci cand rostesti numele de Miguel Migs e clar ca te gandesti cu precadere la deep – house, un gen subapreciat prin tarisoara noastra din varii motive. Cel de-al treilea album solo al muzicianului din San Francisco care si-a inceput cariera ca si chitarist intr-o trupa cu influente africane si jamaicane curge cat se poate de lin oferind ascultatorului o mostra de eleganta dublata de melodicitate ucigatoare pe alocuri. Vina este impartita in mare parte alaturi de productiile domnului care a fost prezent acum trei ani si-n clubul timisorean River Deck si de invitatii care-si fac aparitia p-aici. Ar fi nedrept sa nu incep aceasta lista grozava cu o voce legendara care si-a pus amprenta pe productiile disco din vremurile de odinioara, Evelyn "Champagne" King, cea care a cantat printre altele celebrul Shame.

Guess Who - Tot mai sus

Cei care fac parte din categoria oamenilor care au facut efortul de a se trezi intr-o anumita dimineata pentru a pune mana pe cel de-al doilea album al rapperului Guess Who, distribuit alaturi de unul din ziarele sportive ale patriei noastre, n-au nevoie de argumente: ei pur si simplu STIU ca idolul lor e Tot mai sus si chestia asta n-are cum sa se schimbe. Civilii neinregimentati in sound-ul asta – numiti de fanii rapperului carcotasi - au toate motivele sa analizeze pertinent „ce si cum“ si pot lejer pune stampila „I don’t care“, la auzul celor 14 track-uri care se regasesc pe cel de-al doilea album al muzicianului care costa “doar 11,99 lei“. Dar oare cine are dreptate?

La fel ca si Directia 5 care s-a metamorfozat dintr-o trupa rock in una pentru mase (ca sa nu folosesc termenul pop) si Guess Who a ales calea asta batatorita, care reuseste sa-ti plateasca facturile la timp si iti asigura respectul posesorilor de urechi nu neaparat melomane.