Implant Pentru Refuz - Acustic (Live@Unirii5)

                                                      

Cea mai cunoscută trupă de hardcore din România, IPR, a apelat la unul din cele mai mişto „trucuri“ popularizate la nivel mondial de MTV, pentru a oferi fanilor un nou material discografic. Ca o mică paranteză, deşi în accepţiunea generală seria de concerte MTV Unplugged a „revoluţionat“ muzica, e bine de ştiut că primul recital de această factură a avut loc prin 1968 când Elvis Presley a apărut la TV în faţa unui public restrâns în cadrul unui eveniment numit '68 Comeback Special. Indubitabil, în ultima vreme a devenit oarecum „trendy“ ca formaţiile „supărate“ să abordeze şi seturi „liniştite“. IPR nu a marşat prea mult pe această idee. Dealtfel în cariera lor începută în 1995, trupa a cântat de foarte puţine ori în această variantă, prima lor „încercare“ de acest fel petrecându-se prin 2012 la clubul Daos din Timişoara în cadrul unui eveniment şugubăţ denumit „Transplant acustic“, repetat mai apoi şi-n clubul Fabrica din Bucureşti.

Ceea ce se aude pe acest nou disc este înregistrarea unui concert  susţinut în luna octombrie a anului 2015, care s-a desfăşurat în curtea interioară a cafenelei D’arc din Timişoara, în spaţiul numit Unirii 5. De aici vine şi titulatura discului, o precizare cât se poate de esenţială pentru cei care n-au fost atât de norocoşi să participe la acel recital. Cele opt piese incluse pe acest material discografic au fost extrase din două discuri emblematice ale Implanţilor: Oameni fără fetze ( „În interior“, „Subzero“ , „Eutro“, „Simplu şi greu“ si „Rezist“) şi Monolith („Sidef“, „Apus“ şi „În soare deschis“). Nu ştiu care a fost motivaţia pentru care băieţii au ales piese doar de pe aceste două albume din discografia lor, dar rezultatul este unul cât se poate de corect. Probabil că unii şi-ar fi dorit şi alte „perle“ din cele şapte L.P.-uri ale Implanţilor, dar există o vorbă cât se poate de percutantă care spune că nemulţumitului i se ia darul. Până una alta, ne consolăm cu gândul că vom auzi în concerte „Tăcere şi resemnare“, „Să curgă bere pe Bega“, „Incolor“ sau „Seven Shades“. Sau poate chiar pe viitoare albume acustice ale trupei.

Este surprinzător şi faptul că băieţii au optat să nu includă nicio piesă de pe „Cartography“, album apărut ca şi acesta la Viniloteca. Dar, gata cu lamentările, hai să vedem ce fel de bere curge pe Bega în Acustic (Live@Unirii5). Combinaţia dintre sound-urile surprinzător de „calde“ instrumentale şi vocea „tăioasă“ pe alocuri a lui Vita asigură un şarm deosebit pieselor. Ar fi de-a dreptul crud să nu remarci şi publicul care se aude pe ici pe colo. Şi chiar şi mulţumirile lui Vita. E de apreciat faptul că discul acesta este audio. Şi asta pentru că ascultând în tihnă cele opt piese pur şi simplu „zbori“ în mijlocul concertului. Nu e nevoie de un DVD pentru asta. E nevoie doar de muzica IPR care te catapultează pe tărâmuri magice. Alături de „suspecţii uzuali“ (în speţă membrii Implant Pentru Refuz), avem parte şi de două figuri interesante pe „Apus“. E vorba de Lelia Nicolaiciuc şi Gabriel Almaşi. Chiar dacă tema duetelor „boy meets girl“ a mai fost abordată de Implanţi în trecut, piesa „prinde“ magie şi de această dată, iar tereminul lui Almaşi pur şi simplu detonează o bombă. Astfel, „Apus“ iese din matca de live – acustic – cu accente de hardcore şi prinde arome de Led Zeppelin, Dmitri Shostakovich sau Jean Michel Jarre, dacă e să luăm la întâmplare trei nume celebre care au folosit din plin tereminul. Aripa radicală a fanilor IPR ar putea observa  faptul că piesele sună mult mai „mellow“. Nici vorbă de aşa ceva. IPR-ul nu începe să se „moaie“, fiindcă melomanii open – minded vor remarca faptul că în cei 21 de ani de când curge Bere pe Bega alături de Implant, trupa s-a maturizat. În discul ăsta, IPR reuşeşte să amestece cu succes „urletele“ cu „fineţurile acustice“. Fără îndoială, discul reprezintă un alt pilon în istoria formaţiei. Iar dacă e să ne gândim că acesta vine numai la un an diferenţă după „Cartography“, ne putem aştepta ca de acum încolo Implanţii să se mişte ceva mai alert în privinţa apariţiilor discografice.

Implant pentru Refuz - Cartography

Trăim nişte vremuri în care implanturile trendy sunt cele la sâni. Drept urmare, e tot mai greu să rezişti într-o lume în care totul e pe dos. Ar fi cât se poate de necesare şi nişte implanturi de creier pentru mulţi din cetăţenii actuali ai Terrei, dar asta e deja altă poveste. Şi totuşi, există oameni pentru care noţiunea de „implant“ şi-a păstrat aceeaşi relevanţă ca la începutul carierei timişorenilor de la Implant Pentru Refuz. Care acum 20 de ani au încercat să implanteze în muzica noastră un ţesut menit să dezvolte capacitatea de a spune nu oricărui fel de abuz. În jurul trupei, de-a lungul anilor s-a format o adevărată gaşcă. Şi nu e vorba de sensul „hip – hop – istic“ al termenului „gaşcă“, ci mai degrabă despre faptul că muzicienii din IPR au avut parte întotdeauna de o sumedenie de oameni care au apreciat ceea ce au construit de-a lungul timpului. Care s-au identificat cu ei, indiferent că a fost din spiritul de a lua atitudine împotiva explorării gazelor de şist, a demolării liceelor de artă sau din dorinţa de a trimite lumea la vot. Spiritul ăsta de „gaşcă“ s-a materializat şi în momentul în care anul trecut, IPR a lansat o campanie de crowdfunding. O mişcare destul de riscantă, căci în România anilor noştri puţini au avut curajul de a demara aşa o acţiune. Şi mai puţini au reuşit s-o ducă pâna la capăt (un alt exemplu pe lângă IPR fiind acela al lui Iordache). Una peste alta, băieţii au strâns peste şase mii de euro din donaţiile fanilor şi au aruncat pe piaţă un material Cartography. Un disc bine închegat, exact ceea ce aşteptau numeroşii fani care au contribuit la naşterea compoziţiilor. Carevasăzică, IPR şi-a îndeplinit misiunea. 

Desigur, discul ăsta a fost aşteptat cu sufletul la gură. Nu doar de cei care fac parte din gaşca Implant şi care au dat bănuţi pentru apariţia lui, ci şi de melomanii curioşi să vadă încotro se îndreaptă poate cea mai bună trupă de hardcore din România. Am pus intenţionat „poate“, căci ca şi-n alte domenii şi în felia asta există orgolii cât casa. Dincolo de orgolii şi introduceri, Cartography prezintă o formaţie ajunsă la maturitate deplină, în care sound-ul agresiv binecunoscut de pe creaţiile anterioare n-a dispărut defel din peisaj. În plus, compoziţiile de pe disc prezintă şi „alunecări“ spre genuri înrudite hardcore-ului. O observaţie cât se poate de necesară ar fi aceea că discul Cartography e mega – „supărat“. Emană agresivitate prin toţi porii lui, iar momentele clasice de „relaş“ lipsesc cu desăvârşire. E mai bine aşa, căci prin spectrul autohton se găsesc tot mai puţine exemple de trupe care amestecă cu atâta talent agresivitatea cu textele bine gândite. Fiind vorba de Implant Pentru Refuz, e pur şi simplu anapoda să mă apuc să aleg momentele care ies în evidenţă. Cartography e un disc care trebuie ascultat din secunda unu până la capăt pentru a fi digerat la adevărata lui valoare neavând „single-uri“ sau „highlight“-uri.

Vorba aceea celebră cu Ignorance is bliss e cât se poate de potrivită pentru vremurile noastre. Implant Pentru Refuz e una din puţinele trupe autohtone care încearcă să dărâme ignoranţa. Dacă reuşeşte sau nu, asta rămâne de văzut. Şi e alt subiect. Cert este că şi aici găsim o sumedenie de mesaje „de bine“. Mai puţin implicate direct în politic (cum au fost de exemplu în „Votează“), dar foarte bine punctate. E interesant şi că în unele momente băieţii apelează la un amestec de versuri în limba română şi engleză. Cum ar fi de exemplu „Seven shades“, o compoziţie cu un mesaj „right in your face“:  „E o cale întinsă de praf şi scrum / Şi tu trecător eşti prins oricum“. Atitudine la pătrat există şi-n piesa „Arid (tărâmul negustorilor de apă)“. Care povesteşte câte ceva despre muşterii care în căutarea comorilor ascunse distrug cu bună ştiinţă Planeta, ajutaţi fiind desigur de corupţii aceia pe care îi vedem acum la televizor în diverse breaking – news – uri. Fiindcă....„Sapă, forează, driluie, pomperază/Preţul e sus, doar asta contează/Să intrăm în zăcământ imediat/Statul corupt ne este un bun aliat“. Personal, mi-aş fi dorit ca toate piesele de pe acest Cartography să beneficieze de texte acide în limba română. Sunt sigur că majoritatea fanilor IPR cunosc limba engleză, dar nu toată lumea are un First Certificate in English (FCE)  Desigur, asta nu ştirbeşte defel frumuseţea acestui Cartography.

Cel de-al şaptelea album al băieţilor se vrea a fi un îndemn la „Implant pentru distors şi atitudine“. Şi fiindcă muzica românească a devenit atât de lipsită de versuri „cu rost“, e nevoie de cât mai multe implanturi. De rock adevărat, cu mesaj bine stabilit. Implant pentru Refuz continuă să navigheze în apele rock-ului protestatar din ţara noastră, iar Cartography este un must have pentru toţi acei care mai au undeva în adâncul fiinţei lor urme de spirit protestatar. E un disc esenţial pentru hardcore-ul românesc şi nu putem decât să sperăm că şi-n continuare băieţii ăştia vor ţine steagul sus. Desigur, în momentul în care acest disc va fi aşezat în raft cu alte creraţii muzicale din aceeaşi branşă în ţările mai la vest de noi, s-ar putea ca lumea să-l perceapă ca pe un disc OK. Pentru spaţiul muzical carpato – danubian însă, acest disc este unul esenţial, care nu are cum să lipsească din colecţia niciunui individ pasionat de rock cu atitudine.