Se afișează postările cu eticheta Wolf Parade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Wolf Parade. Afișați toate postările

24 sept. 2010

Wolf Parade, asa si asa..

Wolf Parade face parte din gasca aceea de trupe care canta bine dar nu au acel „vino-ncoa” care face actul artistic unul care sa-ti provoace fiori. Desi are parte de portii consistente de „noise”, albumul Expo 86 nu reuseste sa transmita prea multe emotii, iar odata ajuns la finalul acestei auditii nu poti decat sa rasufli usurat: oamenii si-au consumat energia, dar n-au reusit sa te cucereasca nici macar pentru o secunda. Amatorii de „zgomot” cu orice pret ar putea gasi unul sau doua refrene demne de reascultat pe acest disc. Pentru melomanii  care iubesc muzica facuta cu zgomot exista multe alte variante, mult mai bune.
Asteptari: Wolf Parade este numele unei formatii de indie – rock din Montreal, Canada. Expo 86 este cel de-al treilea material discografic al trupei.
Rezultat: In momentele in care oamenii acestia adopta o atitudine de indie – rock rezultatul este unul destul de decent, chiar daca nu emana o originalitate deosebita. Din pacate, exista multe portiuni in care ai impresia ca asculti o trupa de teroristi, care vor cu tot dinadinsul sa arunce in aer fiecare nuanta a cuvantului “zgomot“. E drept, indie – rock-ul a fost dintotdeauna asocial cu “noise”, dar atunci cand acesta este prezent in exces fara vreo noima, treburile sunt destul de triste. Debutul Cloud Shadow on the Mountain este unul care poate fi „sarit” cat se poate de bine, iar Palm Road nu reuseste sa imprime o directie discului. Se prea poate ca urechile care stiu cum sa asculte sa sesizeze pe alocuri un melanj destul de interesant intre new wave si rock-ul a la Bruce Springsteen. Din pacate acestea sunt efectiv ucise de preocuparea canadienilor de a face exces de zgomot cu orice pret, astfel incat eventualele compozitii mai rasarite sunt lasate undeva in umbra. What Did My Lover Say? (It Always Had to Go This Way) si Little Golden Age au o incarcatura de rock teatral cat se poate de pregnanta, iar riff-urile sunt cat se poate de aglomerate si ineficiente. In the Direction of the Moon se vrea si ea o piesa cu multa incarcatura emotionala. Desi ca si idee e demna de laudat, piesa sufera vizibil la capitolul omogenitate. Unul din putinele momente reusite ale acestui disc este Ghost Pressure, in care sunetele de synth reusesc sa fie adorabile. Ca si multe alte piese, si Pobody’s Nerfect are un start cat se poate de promitator, dar din pacate muzicienii nu reusesc sa fie la fel de buni si pe parcursul cursei, chiar daca au momente de sclipire. Cave – o – Sapien care inchide acest disc este o melodie cat se poate de dinamica, dar din pacate aceasta este singura ei calitate.
Wolf Parade face parte din gasca aceea de trupe care canta bine dar nu au acel „vino-ncoa” care face actul artistic unul care sa-ti provoace fiori. Desi are parte de portii consistente de „noise”, albumul Expo 86 nu reuseste sa transmita prea multe emotii, iar odata ajuns la finalul acestei auditii nu poti decat sa rasufli usurat: oamenii si-au consumat energia, dar n-au reusit sa te cucereasca nici macar pentru o secunda.
Recomandari: Amatorii de „zgomot” cu orice pret ar putea gasi unul sau doua refrene demne de reascultat pe acest disc. Pentru melomanii  care iubesc muzica facuta cu zgomot exista multe alte variante, mult mai bune.