Albumul Mirabelei Dauer incepe cu un sound care nu are cum sa nu-ti aduca aminte de Those were the days, un hit cantat prin 1968 de catre Mary Hopkins. Titlul cu pricina este semnificativ dealtfel pentru feelingul pe care-l emana majoritatea pieselor incluse pe In bratele tale. E un „acelea au fost zilele“ care dincolo de opinii si pareri, e la locul lui. Doar nu v-ati fi asteptat ca Mirabela Dauer sa cante dubstep, doara. Din pacate, discul asta e stricat tocmai de catre omul care-si face aparitia pe postul de „sange proaspat” in aceasta combinatie, Raoul, care reuseste sa compromita total materialul. Unele portiuni din albumul asta sunt periculos de aproape de verdictul „orchestratii nefericite“ situate la jumatatea drumului intre „outdated” si „etno de toata jena“. Principiul asta care spune ca la o anumita varsta e cat se poate de benefic sa te asociezi cu forte proaspete este unul cat se poate de corect.