Se afișează postările cu eticheta Deutche Amerikanische Freundschaft. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deutche Amerikanische Freundschaft. Afișați toate postările

1 apr. 2014

Gabi Delgado - 1

După 28 de ani de pauză, Gabi Delgado revine pe scena muzicală cu un album solo care are toate şansele să devină unul dintre cele mai interesante albume ale anului 2014, pentru cei care au auzit vreodată de D.A.F. sau de muzica EBM. Deşi după apariţia albumului său solo Mistress în 1986, Gabi a mai cochetat cu proiectele Delkom şi DAF/DOS materialul acesta discografic este „ceea ce trebuie“ (dacă-mi permiteţi o expresie „de stradă“) fiindcă reuşeşte să updateze cât se poate de meseriaş sound-ul minimal al perioadei de aur Deutche Amerikanische Freundschaft (mă refer aici la discurile Alles is gut şi Gold und liebe) cu ritmurile folosite în diversele stiluri ale muzicii din zilele noastre. Deşi trecerea asta a lui Gabi spre beat-uri moderne s-a produs încă din mijlocul anilor 80 (puţini ştiu că vocea proiectului D.A.F. a organizat alături de Westbam prima patrecere house din Germania, în 1986!) şi a continuat şi în proiectul DAF/DOS (cu memrorabila piesă Ich glaub ich fick dich später), de această dată artistul reuşeşte să vină în faţa fanilor cu un produs cu adevărat  fresh. Nu vă speriaţi, nu e nici dreamhouse, nici bass, nici post dubstep: e electronic cu E mare. Pentru cei neiniţiaiţi, paleta sonoră se învârte undeva între EBM, old school techno şi punk (acesta din urmă mai mult prin atitudine, decât prin sound). Frumuseţea constă în felul în care diversele direcţii muzicale sunt amestecate. În melanjul bine structurat care provoacă stări de bine urechii. Desigur, nostalgicii D.A.F. n-au nevoie de nicio recomandare pentru a savura acest disc. Care poate fi devorat şi de urechile obişnuite doar cu track-urile inventate cu ajutorul unei tone de VST-uri, care populează spaţiul muzicii electronice contemporane. După această audiţie, urechile curioase de aprofundare pot sălăşlui şi pe discografia D.A.F. şi vor avea surpriza să descopere câte proiecte din zilele noastre s-au inspirat din acele vremuri. Fiindcă lucrurile bune încep întotdeauna cu un Waw, prima piesă, Neosexy, reuşeşte să te acapareze din primele acorduri. Uşurel te acomodezi cu nişte texte primitive dar de efect ( „Neues deutche madchen in der neuen stadt“... Du bist so schön und virtuell, neosexuell!") şi începi să visezi cu ochii deschişi. În care unele pasaje îţi amintesc de Kraftwerk.  Piesa secundă te face să rămâi în aceeşi stare, cu menţiunea că melodia „Traum“ (Visul) este un exemplu concludent al simbiozei dintre vechi şi modern pe care o îmbrăţişează acest disc. E, dacă vreţi o combinaţie fericită între avangardismul muzicii minimal şi incolorele ritmuri prezente din plin în sound-urile electronice de astăzi. Vei constatat şi o referinţă la albumul Alles ist gut al celor de la D.A.F. căci „ich will das du mir sagt....das alles gut ist“. Fiecare cu visul lui. Aşa cum la un moment dat britanica Florence Welsh a declarat că visul ei este să apară pe scenă la vârsta de 60 de ani îmbrăcată într-un robot, „traum“-ul lui Gabi Delgado gravitează în jurul acestui enunţ simplist: totul e bine. Una din piesele care seamănă destul de mult cu D.A.F. este Sexkamikaze, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată în Science Fiction Liebe, o piesă cât se poate de atipică, în care sound-ul e mult mai apropiat de Giorgio Moroder decât de Front 242. Odată cu Nebelmaschine, ascultătorul este târât cu sau fără voia sa în beat-urile care alcătuiesc marea majoritate a curentului techno din zilele noastre, esenţa acesteia fiind sintetizată prin ultimele cuvinte din text: „tanzt fur mich“. Un alt moment cât se poate de inspirat al discului este Puppen, care însă are o urmare mai puţin fericită, Alles gute zum geburstag, fără îndoială cel mai slab moment de aici. Printre compoziţiile care te cuceresc din prima se mai numără Die zukunft şi Lippenstift, aceasta din urmă fiind genul acela de melodie care nu are cum să te facă să stai locului în cazul în care nu eşti imobilizat. Spre deosebire de legănarea aceea fără noimă care se numeşte dans în zilele noastre, „Tanzen brutal“ e un pogo pe ritmuri electronice, o piesă care cu siguranţă îţi dă aripi. Pe ici pe colo, sesizezi şi momente în care îţi aduci aminte de vremurile în care The Prodigy erau pe cai mari cu Firestarter, ca de exemplu în The neuen barbaren sau Langweilig. Desigur, mult mai altfel, mai EBM style. Făcând abstracţie de cele două remixuri de la final (piesele 19 şi 20), discul ăsta se termină cu Barbarella. Un experiment de mare efect, care are ceva din „Der Räuber Und Der Prinz“, dar şi niţel ceva din nebunia unor experimente electronice de genul Caribou din zilele noastre. E un final glorios, care te face să dai repeat la întregul Eins. Dincolo de temele care gravitează în jurul dragostei neîmpărtăşite, a sexului sau a Science Fiction-ului, muzica lui Gabi Delgado e încântătoare prin energia pe care o degajă. Fiecare notă a pieselor sale are ceva de spus iar compoziţiile degajă tensiuni şi răsturnări de situaţie. E un album grenadă, gata să explodeze. Fiţi pregătiţi să-l savuraţi aşa cum se cuvine. 

29 mai 2013

Container 90 - Working Class League

Container 90 - Working Class League


Pentru acei care nu ştiu ce înseamnă EBM, mă văd nevoit din start să fac nişte precizări. Nu e vorba de nicio greşeală de tastatură, e chiar EBM, nu EDM. Spre deosebire de particula care defineşte cât se poate de exact muzica dance electronică din zilele noastre, EBM-ul a devenit popular în anii 80, axându-se pe un melanj de post – industrial, synthpunk şi alte bunătăţuri. Suedezii de la Container 90 îşi descriu stilul muzical drept o combinaţie de old - school EBM şi electropunk. Dincolo de etichete, oamenii aceştia au editat albumele Scandinavian Masters (2006) şi World Champion Shit (2008), noul lor material discografic fiind cel de-al treilea disc din carieră. În cazul în care optaţi pentru versiunea Party – Kit a discului, pe lângă CD primiţi un deschizător de bere, o aspirină şi un prezervativ. Toate inscripţionate cu Container 90, of course. 

8 oct. 2010

D.A.F. - Das beste von DAF

Deschide bine urechea, vei auzi cel mai crancen bass artificial (synth) din viata ta. Recomand cu cea mai mare placere acest disc tuturor acelora care au intr-un fel sau altul legatura cu muzica sofisticata. Nu e neaparat musai sa-ti placa, dar dupa auditia acestui D.A.F. vei simti ca ai rasfoit o fila din istoria muzicii moderne.
Incep printr-o marturisire: fac parte din omuletii care in trecut ascundeam casetele cu D.A.F. atunci cand aveam musafiri. Va vine sa credeti sau nu (asta e valabil pentru cei care n-au prins vremurile) Tanz der Musollini era o piesa care mai "scapa" uneori in discotecile comuniste ale anilor 80 din Timisoara. Ganz klar, e o cronica pe jumatate subiectiva. Exista pesemne doua categorii de oameni: cei care au auzit de Deutche Amerikanische Freundschaft (sau pentru cei cu probleme la limba germana prescurtarea D.A.F.) si ceilalti. Cei multi. Care stiu ca Germania este patria care a adus pe tapet nume ca Rammstein, Kraftwerk sau poate chiar Scorpions. Cei care au auzit si de Krautrock sunt deja "maestri".

Pornit initial ca un proiect alcatuit din 5 oameni in Dusseldorf, D.A.F. a cunoscut consacrarea in formula de duo (Robert si Gabi) si a facut mare valva de prin 79 pana spre 84. D.A.F. a influentat o gramada de curente muzicale actuale. Numele de prietenia germano – americana s-a vrut o satira la adresa organizatiei est – germane Deutsch-Sowjetische Freundschaft. Unul din putinele instrumente folosite de ei era un sintetizator Korg M 20 si un sequencer analogic. Ramanand la informatii, Die Kleinen Und Die Bösen a fost primul disc editat vreodata de binecunoscuta casa de discuri Mute, celebra printre altele pentru ca are in "visterie" nume ca Depeche Mode, Sonic Youth, Goldfrapp, Moby, Nick Cave sau Laibach, ca sa amintim doar cativa. Cele mai de succes albume ale germanilor au aparut insa la Virgin si au fost Alles Ist Gut, Gold Und Liebe si Für Immer. Dealtfel din cele 20 de piese prezente aici sase sunt extrase din Gold iar cate sapte din celelelalte doua albume. Daca as fi fost raspunzator pentru aceasta selectie cu siguranta as fi introdus macar o piesa din repertoiul lor "after" cele trei albume, cum ar fi piesa Brother.

Primele 20 de secunde al melodiei care deschide acest disc, Greif nach den Sternen coloreaza din plin atmosfera minimala a acestui proiect. In timp ce marea majoritate a trupelor din acei ani aveau probleme fie cu ancorarea in trecut fie cu un futurism nejustificat, DAF a reusit sa combine muzica asa numit disco cu ramura "electronica" intr-un mod distinctiv. Din aceasta cauza sunt considerati printre altele precursorii stilului Electronic Body Music, care a ajuns la apogeu prin Nitzer Ebb, Die Krupps sau Front 242. Cele mai bune piese ale celor de la D.A.F. incep de fapt de la piesa cu numarul doi, Sex unter wasser, o adevarata demonstratie de minimalism cum numai germanii puteau inventa. Ich will sau Alle gegen alle sunt alte melodii hipnotice care au reusit sa creeze o poteca cat se poate de distincta pentru epoca D.A.F. Practic pe aceasta adunare a celor mai bune 20 de melodii din visteria germanilor nu exista puncte slabe. Fiecare piesa are ceva anume, chiar daca carcotasii ar putea observa pe buna dreptate ca repetivitatea unor elemente componistice este omniprezenta. Dar haideti sa fim seriosi, cine reuseste sa faca un album jos palaria cap - coada? Verehrt euren Haarschnitt este una din piesele cu ritm "downtempo", imbibata insa cu aceeasi doza de minimalism care se revarsa din intreaga cariera D.A.F.
Goldenes Spielzeug este o alta dovada a maiestriei germanilor, realizata pe niste sunete scoase parca de o jucarie pentru copii. Daca ar fi sa aleg cea mai "comerciala" piesa de pe album as sari celebra Tanz der Musollini pentru Liebe auf den ersten Blick, o piesa cu un "magnet" ascuns undeva in strafunduri. Pentru cei care n-au auzit niciodata D.A.F. am un sfat: nu va "aruncati" direct la „artileria grea“ compusa din Sato, sato, Die Götter sind Weiss sau Rotte Lipen. Desi au si ele un carlig aparte, avem de-a face cu un sound greu, de consumat numai dupa o familarizare prealabila.

Ich und die Wirklichkeit are nuante cu totul deosebite atunci cand o asculti in 2010, iar alaturi de Tanz der Musolini va recomand cu caldura Was ziehst Du an heute Nacht. In ceea ce priveste textele nu va faceti griji, chiar daca nu sunt de lepadat, accentul este orchestratia. S-apoi "mein schatz" si "liebe" sunt cuvinte pe care chiar le prinde oricine. Puteti trece usor si peste zvonurile privind apartenenta lor la diverse curente naziste, toate sunt baliverne. Evident, cea mai cunoscuta piesa a lor ramane cea cu textul dansează Mussolini, dă din fund, dă din mâini, acum dansează Adolf Hitler, acum dansează Jesus Christ, acum dansează comunismul.

Dincolo de toate, D.A.F e o demonstratie vie ca in anii 80 nu toata muzica se invartea in zona comercialului penibil. A fost o vreme in care muzica pop era deschisa experimentelor. Ca si alte trupe dinaintea lor, DAF au fost cu multi ani inaintea vremurilor in care au trait. Daca Brucan a zis ca romanii au nevoie de 20 de ani pentru a depinde democratia, eu va spun ca acum, la 30 de ani de la revolutia D.A.F. oamenii pot intelege muzica lor.