Se afișează postările cu eticheta De/Vision. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De/Vision. Afișați toate postările

8 apr. 2010

De/Vision, de nota zece nu numai pentru depesisti

Popgefahr este un disc de nota zece nu numai pentru depesisti. Avand in vedere puternicul revival al anilor 80 in zilele noastre, poate parea tentant sa asociem De/Vision in acest trend. Nu e nici pe departe asa, pentru simplul fapt ca ei n-au schimbat “barca” dupa ce e sau nu la moda. Sunt absolut sigur ca De/Vision ar putea sa compuna piese de radio cu nemiluita. Din fericire, dupa atatia ani arta a ramas pe primul loc. Iar rezultatul e un disc slefuit pana la cele mai mici detalii. Probabil, cel mai bun din cariera lor.
Sunetele prezente pe acest album al germanilor care-si spun De/Vision combina filonul traditional al synthpop-ului datat undeva in anii  80 si efectele jucause ale erei digitale. Productia muzicala este memorabila, fiecare nota este mixata pana la limita perfectiunii, iar balansul dintre voci si synth este una de zile mari. Trupa care a pornit in formula de cvartet in 1988 si a devenit un duo din 2000 a realizat un disc de notza zece. Care are parte de o tensiune electrizanta inca de la primele acorduri si care oscileaza cat se poate de elegant intre sound-urile intunecate (dark) si cele pop.

mAndroids deschide albumul intr-un mod sarmant si provocator in acelasi timp. Melodia care pentru cateva secunde aduce nitel a Assemblage 23 insumeaza obiceiurile nesanatoase ale societatii de consum in care traim si concluzioneaza ca in zilele noastre suntem tentati sa cumparam orice nu ne este de folos („Everything we never needed soon we wish to buy“). Pe plan muzical, se observa cu ochiul liber faptul ca De/Vision s-a intors complet la radacinile electronice, lucru care sunt sigur ca va face o multime de oameni fericiti. Rage, primul single extras de pe album are toate sansele de a deveni un diamant in concertele live. Si asta pentru ca are un ritm absolut contagios si o constructie sonora care fara indoiala va smulge aprecierea fanilor. Time to be alive este un alt exemplu de maiestrie, cu un beat de club care n-are cum sa nu te urneasca din loc si cu o feerie de sunete de sintetizatoare bine aranjate. Personal gasesc aceasta piesa ca fiind momentul culminant al acestui Popgefahr, o piesa care pur si simplu merita sa fie inclusa in topul melodiilor „de suflet” din istoria synthpop-ului.

Nici atunci cand lucrurile se mai domolesc -  la baladele Whats love all about? si Be a light to yourself – rezultatul nu este unul plictisitor. Cu toate ca….la acest capitol De/Vision nu este tocmai la inaltime. La momentele „asa si asa“ se inscriu Plastic Heart si Flash of Life. Ready to die seamana ca doua picaturi de apa cu Depeche Mode, iar unciul moment eminamente neinspirat este Twisted Story. Deh, ati mai vazut in ultima vreme un disc fara piese de umplutura? Din fericire De/Vision a pastrat si pentru final un moment deosebit. Until the end of the time este cea mai dark piesa de aici, care poate fi gustata din plin de fanii Xymox sau chiar Sisters of Mercy.

Daca n-ati aflat inca, va spun eu: synthpop-ul nu mai e un stil trendy. E drept, multe din trupele aflate pe val si-au extras din el cateva bucati si le-au slefuit cu alte influente ale zilelor noastre. DE/Vision nu fac absolut nici un compromis in aceasta directie, chiar daca folosesc din plin tehnica anilor noastri si ataca nemilos cu sound-uri curate. Desi Popgefahr inseamana Pericol Pop, nu va faceti probleme: oamenii au ramas pe baricade, ba chiar s-au intors la radacini pe care le exploreaza temeinic.

Avand in vedere puternicul revival al anilor 80 in zilele noastre, poate parea tentant sa asociem De/Vision in acest trend. Nu e nici pe departe asa, pentru simplul fapt ca ei n-au schimbat “barca” dupa ce e sau nu la moda. Sunt absolut sigur ca De/Vision ar putea sa compuna piese de radio cu nemiluita. Din fericire, dupa atatia ani arta a ramas pe primul loc si/n echipajul De/Vision. Iar rezultatul e un disc slefuit pana la cele mai mici detalii. Probabil, cel mai bun din cariera lor.