Se afișează postările cu eticheta Damian Draghici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Damian Draghici. Afișați toate postările

5 dec. 2016

Damian and Brothers - Gypsy Rock (Change Or Die)

                                         


Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la „gypsy – rock“, merg cu gândul spre nume ca Kultur Shock sau Gogol Bordello. Lista ar putea continua, dar singurul nume de pe albumul Gypsy Rock care are vreo legătură cu titlul este Zdob şi Zdub. Despre Damian Drăghici se ştie de demult că e un artist care o „arde“ pe tărâmul muzicii gypsy. Dar vorba celebrei Pink, „where is the rock – n roll?“.

Ei bine, din acest punct de vedere, titulatura acestui disc este pur şi simplu lipsită de conţinut, căci majoritatea pieselor incluse aici n-au niciun soi de feeling rock. Singurul moment de aici care poate fi gustat de oamenii care şi-au învârtit pletele la vreun veritabil concert de gypsy – rock ar putea fi „La Chilia-n port“, unde maeştrii de la  Zdob şi Zdub aruncă în ecuaţie armoniile tipice cu care ne-au obişnuit. Şi o fac bine de tot. Un alt moment care s-ar putea apropia de rock este „Dă mama cu biciu-n mine“, în care apare un alt tip care face o muzică inconfundabilă pe meleagurile noastre, Ştefan Bănică. Cele apropape cinci minuţele ale piesei cu pricina reprezintă o surpriză prin combinaţia de rock – n – roll prăfuit a la Bănică şi acordurile piesei făcute celebră de Gabi Luncă. Elsewhere, discul ăsta e un fel de who s who al muzicii pop româneşti. E un talmeş – balmeş care adună laolaltă probabil cele mai populare nume pentru urechile care devorează playlist-urile radiourilor comerciale din România: Dan Bittman, DOC, Feli, Loredana, Connect – R, Andra, Smiley, Delia, Cornel Ilie (Vunk) sau Grasu XXL. Perfect previzibil, fiecare artist reuşeşte să-şi imprime amprenta personală pieselor, motiv pentru care o grămadă de lume va aprecia acest album ca fiind decent. Ceea ce face ca acest disc să fie „corect“ este echipa de producţie. E vorba de HaHaHa Production, un „team“ românesc ce scoate pe bandă rulantă producţii pop mai mult sau mai puţin puerile, dar care s-a prins că în 2016 sound-ul şi instrumentaţiile trebuiesc updatate. Chestia asta se simte în multe piese de aici. De exemplu în adaptarea după Romica Puceanu, Saraiman, unde chitările pop - rock a la Holograf sunt amestecate cu beat-uri actuale, iar rap-ul executat de DOC e oarecum interesant. La fel stă treaba şi-n „Ursărie maximă“, unde urechea dă piept cu ceea ce se aude în topurile actuale de dincolo de România, inclusiv niţel „trap pe ici pe colo“. Nu la fel stau treburile la capitolul versuri, căci dumele de genul „ Și nu e loc de glume cu ursu’ că nu le gustă /  Și imediat te simte dacă ai mintea îngustă / Face ce vrei tu doar fiindcă are frică de cușcă / Dar știi că e mare belea dac-a ieșit din cușcă.“ nu pot fi încdrate la capitolul inspirate.

Una peste alta, acest talmeş – balmeş în care Damian Drăghici reuşeşte să adune „crema muzicii româneşti actuale“ este un produs care nu sună atât de rău precum m-aş fi aşteptat. Chiar dacă track-urile n-au mai nimic inovator în ele, Gypsy Rock are o muzică din categoria „politically correct“. Nu impresionează prin nimic, dar este „ambalată“ foarte frumos şi are toate şansele să „dea bine“ la oamenii care fredonează şlagărele infantile difuzate cu nemiluita de radiourile româneşti. Deşi majoritatea pieselor se înscriu în categoria „incolor, inodor, insipid“ - dacă e să judecăm la capitolul inovativitate - nu e deloc un disc prost, dacă e să-l comparăm cu ceea ce se scoate în ţărişoara noastră la nivel de pop. Probabil că „ghiveciul“ acesta de lăutărie şi ursărie a fost inspirat oarecum şi de popularitatea de care se bucură Subcarpaţi, de exemplu, fiindcă producătorii români s-au sesizat că marele public gustă talmeş – balmeş-ul, circul, caterinca. Amestecul de „Constantine, Constantine“, populare autentice, trap actual, hip hop de cartier şi lăutăreşti autentice. Pe scurt, recomand discul pentru cei care sunt la curent cu caterincile muzicale scoase de starurile pop româneşti. Pentru ceilalţi, există întotdeauna tone de muzică bună. Dar asta bănuiaţi deja din titlul discului, nu?