Se afișează postările cu eticheta Chemical Brothers. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Chemical Brothers. Afișați toate postările

22 nov. 2016

Justice - Woman





                                              
 Pare greu de crezut dar francezii de la Justice au editat până acum doar trei materiale discografice în cei nouă ani de existenţă pe scena muzicală a muzicii. Asta dacă punem la socoteală şi excelentul disc Woman, apărut pe 18 noiembrie, un disc în care maeştrii sound-ului electronic îmbibat cu accente industrial şi disco a la anii 70 îşi arată din nou punctele tari. Desigur, orice ascultător familiarizat cu Justice tinde să găsească eventuale asemănări cu precedentele † sau  Audio, Video, Disco, discurile care au pus Justice pe hartă. Comparaţiile cu creaţiile anterioare sunt mai puţin importante, căci în 2016 sound-ul Justice nu mai e atât de „fresh“ precum era acum nouă ani. Cu toate acestea, oamenii nu fac deloc rabat de la standardele ridicate cu care ne-au delectat în trecut, carevasăzică Woman este cel puţin la fel de enjoyable ca şi apariţiile anterioare.



„Safe and Sound“ reuşeşte să fie un start mega – captivant din mai multe motive. În primul rând synth-urile care răzbat din această compoziţie sunt uncroyable de catchy. E genul acela de piesă care nu are cum să nu te binedispună, deşi pe alocuri acest psczhadelic disco e prea repetitiv. Dar, hey, asta e unul din trademark-urile celor de la Justice, deci nu avem niciun motiv de complain. După o piesă care reuşeşte mai mult să declanşeze „Plaesure“, discul merge mai departe cu un moment de excepţie, căci Alakazam oferă un amalgam de armonii pozitive care pur şi simplu te copleşesc, iar „Fire“ oscliează oarecum în zona conaţionailor de la Daft Punk. Chorus, în schimb se învârte periculos de tare în zona stăpânită odinioară cu multă măiestrie de Chemical Brothers. În zona pieselor cu lipici se poate încadra şi single-ul Randy. „Piesa a început ca un fel de industrial techno, dar am fost într-o stare de spirit atât de bună încât până la sfârşit a devenit o piesă cât se poate de plăcut. Ca şi cum eşti în maşină cu cei mai buni prieteni ai tăi, sau cu iubita ta sau cu copii tăi. Şi ăsta e feeling-ul întregului album“, spunea  Xavier de Rosnay într-un interviu acordat postului BBC Radio 1. „Heavy Metal“ iese oarecum din tiparul acestui disc, fiind cel mai „nervos“ moment al francezilor. Una peste alta, Gaspard Augé şi Xavier de Rosnay au reuşit să rămână cu acest disc în elita muzicii electronice actuale, menţinând ştacheta la nivel ridicat. Iar dacă faceţi parte din oamenii care nu sunt închistaţi într-un anumit stil anume şi vreţi să mai băgaţi o ureche la muzică bună dance din 2016, puneţi mâna pe Woman. Merită.



26 iun. 2010

Fratii chimici sunt pe cai mari: Further

Discul acesta nu e ceva la care te asteptai. Nu e nici unul care sa te dea pe spate dar nici din categria de evitat. Spre deosebire de vremurile in care fratii chimici puneau accent pe partile vocale, aici putinele voci din cele opt piese sunt folosite mai mult pentru a sublinia anumite pasaje instrumentale. Cei care se asteapta sa gaseasca vreun hit de genul Galvanize sau Hey boy, Hey Girl vor ramane cu buzele umflate: nici una din piese nu are „statut” de posibil slagar.
Asteptari: Cred ca sunt in asentimentul tuturor cand imi permit sa-I declar pe cei de la Chemical Brothers drept pionierii muzicii electronice moderne. Cel putin din anii 90 incoace.  Tom Rowlands si Ed Simons au dat lovitura cu Exit Planet Dust care s-a vandut in un milion de exemplare iar Further este al 7-lea album al lor, care vine dupa trei ani de la We are the night.
Rezultat: Discul acesta nu e ceva la care te asteptai. Nu e nici unul care sa te dea pe spate dar nici din categria de evitat. Spre deosebire de vremurile in care fratii chimici puneau accent pe partile vocale, aici putinele voci din cele opt piese sunt folosite mai mult pentru a sublinia anumite pasaje instrumentale. Cei care se asteapta sa gaseasca vreun hit de genul Galvanize sau Hey boy, Hey Girl vor ramane cu buzele umflate: nici una din piese nu are „statut” de posibil slagar.
Piesa de deschidere Snow este una cat se poate de psihadelica, fara parte de percutie cu o chitara undeva in fundal care la un moment dat este in deplina rezonanta cu synth-urile folosite. Chiar dupa aceasta deschidere destul de ciudata, care prevesteste latura experimentala a acestui disc, intra in ecuatie una din piesele cele mai ciudate de aici: Escape Velocity. Cele 12 minute ale piesei sunt extraordinar de bine structurate: exista aici momente in care ascultatorul este plimbat cand in niste crescendo-uri care anunta o posibila explozie dar si bucatele de o acalmie care reusesc sa sporeasca si mai intens caracterul dinamic al constructiei sonore. Another world indeparteaza pentru putin timp perceptia de „experimental” a discului fiind undeva in zona „spre dans” dar Dissolve reuseste sa cocheteze din nou cu sound-urile nu atat de prietenoase ale muzicii destinate ringurilor de dans. Unica piesa care aminteste intrucatva de beat-urile criminale de genul Do it again este melodia Horse Power. Single-ul de promovare Swoon are apanajul celei mai percutante piese de pe acest material al celor de la Chemical Brothers. Doar ca in lipsa unei voci proeminente si a unui refren usurel, piesa n-a reusit sa aibe prea mare impact comercial. O ucigatoare combinatie intre kraut rock si elemente electronice izvoresc din K+D+B, iar finalul Wonders of the deep nu este nici pe departe asa cum m-as fi asteptat.
Further poate oferi surprize de tot felul, si din acelea „mai putin placute”. Si totusi merita a fi ascultat cap – coada, macar in virtutea vremurilor bune, cand oamenii astia chiar rupeau tot. Nu e cazul cu Further, dar nu e un disc de ocolit.
Recomandari: Pentru minimalisti zilelor noastre care vor sa descopere ca exista si muzica electronica facuta „cu cap”. Chiar si pentru vechii fani, cu precizarea ca e undeva in plutonul de mijloc al discografiei fratilor chimici.