Se afișează postările cu eticheta CasioKids. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CasioKids. Afișați toate postările

24 ian. 2012

CasioKids - Aabenbaringen over aaskammen

Ma vad nevoit s-o repet a nu stiu cata oara, tot ce vine din tarile nordice ale Europei e special. Chiar si suedezele care veneau pe vremea lui Ceasca pe Litoral erau asa. Redevenind serios, majoritatea produselor muzicale de p-acolo au un iz aparte. La fel sta treaba si cu CasioKids, o trupa de synth – pop din Norvegia care prin 2008 au reusit performanta de a patrunde in topul oficial al Marii Britanii cu primul single cantat exclusiv in limba norvegiana. De data aceasta, muzicienii recidiveaza cu Aabenbaringen over aaskammen, un titlu care in traducere inseamna Revelatia deasupra muntilor, un material superb care contine zece melodii axate pe acelasi taram stilistic.

Piesa care deschide acest album – si care totodata da titlul acestui material – este o melodie instrumentala care a fost realizata alaturi de o mini – orchestra, dar adevaratul start este odata cu piesa secunda a discului Det Haster!, single care fara indoiala face parte din momentele speciale ale albumului. Sound-ul acesta este atat de ciudat si pop in acelasi timp incat nu are cum sa nu te cucereasca si dovedeste cat se poate de bine paleta stilistica bogata a norvegienilor. Chiar daca din cauza barierei lingvistice, melomanul nenorvegian nu pricepe absolut nici o iota din cuvintele rostite de solistul Ketil Kinden Endresen, melodiile acestea au o vraja aparte fiind o simbioza cat se poate de reusita intre refrenele catchy si sound-urile de sintetizatoare atat de specifice tarilor nordice, etalate printre altii de Miike Snow sau Goldfrapp. Golden Years e un alt exemplu de pura maiestrie compozitionala a celor de la CasioKids, dar cireasa de pe tort este atinsa odata cu Kaskade, o melodie care are putin din “de toate” si iti aduce aminte de LCD Soundsystem sau Hot Chip, printre altii. Din fericire, norvegienii acestia nu precupetesc nici un effort in a pune tot ce au mai bun in cele zece melodii, astfel incat discul asta e mai mult decat decent, e ceea ce ar trebui sa insemne electro – pop – ul la ora actuala. O auditie mai mult decat reconfortanta si o descoperire de nota zece pentru subsemnatul.