Se afișează postările cu eticheta Baba Dochia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Baba Dochia. Afișați toate postările

21 oct. 2015

Baba Dochia - Twelve Lambskins

Baba Dochia cronica disc
Deşi m-am cam săturat să tot repet clişeul acela cu „muzica românească e la pământ“, din când în când expresia asta nu are cum să lipsească dintr-o recenzie. Mai ales dacă ea e dedicată albumelor româneşti. Aşadar, primul album al clujenilor de la Baba Dochia e o apariţie interesantă. În industria muzicală autohtonă. Formaţia care face parte din valul „underground“ al scenei clujene reuşeşte să se separe de marea majoritate a producţiilor autohtone în primul rând ca stil muzical. Spre bucuria multora, băieţii nu pedalează pe acel rock alternativ cântat în neştire de-alde Les Elephantes Bizzares (şi mulţi alţii din aceeaşi pălărie), sau de folk – rock-ul omniprezent pe la noi. 

Citisem undeva prin site-urile româneşti, cum că băieţii ăştia se situează undeva între rock şi electronica. Perfect de acord, cu completarea că e vorba de un sound electronic „bazat“ pe atitudine rock. Ideea pe care e construită fundaţia acestui disc este cât se poate de lăudabilă, problema e că sound-ul folosit e „fumat“ prin ţările civilizate. Dacă e să dăm crezare celor declarate în press release-ul acestui album de către Marius Pop – principalul producător al trupei şi membru fondator – influenţele clujenilor ar fi Death In Vegas, Apparat sau Trentmoller. Nu-mi stă defel în caracter să fiu cârcotaş, dar niciunde în cele 12 piese care alcătuiesc acest album n-am sesizat nimic din visteria numelor amintite ca şi influenţe. Asta nu înseamnă însă că „fundaţia“ nu este solidă.

Cele 12 cojoace ale Babei Dochia au fost create în decurs de 9 luni, fiind scrise în studiourile personale, "din dormitor", ale celor doi producători, care alcătuiesc acest proiect.  Printre cei care şi-au adus aportul la definirea celor 12 piese se numără Ioana Lefter de la Fine It’s Pink, solista piesei „Wind", basistul Harry Up de la Mushroom Story, care a contribuit cu linia de bas la „Slaps" sau poetul  Dan Lototchi care recită pe piesa .„Pandemoniu". Cel mai adevărat moment al discului este Pădurea Neagră, un track care are toate şansele să-ţi intre „sub piele“ încă de la prima audiţie. Dacă pe acest disc ar fi existat mai multe momente de acest gen, rezultatul ar fi fost magnific. 

Printre celelalte momente interesante se mai numără „Osmosis“ (a cărei construcţie îmi aduce aminte pe  ici pe colo cu vremurile expuse acum vreo 15 ani de cei de la Three Drives On A Vinyl ş-a lor nemuritoare piesă Greece 2000) sau „Nightride“, care are un feeling aparte. De amintit ar mai fi şi „Pandemoniu“ şi „Slaps“. Chiar dacă „electronicele“ folosite de clujeni îţi aduc aminte de anii 90 şi 00, per ansamblu, conţinutul e interesant. Iar, pe viitor, dacă sound-urile astea vor fi ancorate mai mult în realitate, rezultatul ar putea fi uimitor. Cu ceva ani în urmă, aş fi picat pe spate să descopăr aşa un sound la vreo trupă românească.  În 2015, am însă aşteptări mai mari. Pe scurt, adevărul gol – goluţ este că în sărăcăcioasa muzică românească albumul de debut Baba Dochia e o apariţie demnă de remarcat.