Se afișează postările cu eticheta Arcus Trio. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arcus Trio. Afișați toate postările

13 apr. 2016

Arcus Trio - Allotropy

                                         
Dacă e să ne luăm după numărul manifestărilor care se întâmplă în lumea jazz-ului românesc, lucrurile stau binişor. Avem parte de multe festivaluri, lumea care îndrăgeşte acest stil muzical nu se sfieşte să plătească bilete pentru a vedea live nume de referinţă ale genului. Aparent, jazz-ul românesc o duce bine. Pe ici pe colo mai avem parte şi de apariţii discografice – ce-i drept destul de răruţe – dar situaţia este „sub control“. Din păcate, una din probleme care se detaşează în acest „tablou“ este numărul micuţ de tineri muzicieni care se aventurează să scoată albume în această felie. Explicaţiile pot fi multiple, iar una din excepţiile care confirmă cele afirmate anterior este proiectul bucureştean Arcuş Trio. O apariţie cât se poate de proaspătă, dacă e să ţinem cont de faptul că albumul lor de debut a fost gata la opt luni după ce au susţinut primul lor concert. Desigur, cei trei membri ai proiectului au „în spate“ o bogată experienţă, care dealtfel îşi pune amprenta şi pe cele zece piese incluse pe acest debut. Liderul Alexandru Arcuş a devenit cunoscut cu opt ani în urmă ca membru al binecunoscutei trupe Trigon şi a participat şi la alte proiecte internaţionale. Pianistul Adi Stoenescu are şi el o lungă listă de colaborări anterioare iar tobarul arădean Marcel Moldovan ar trebui să vă fie cunoscut printre altele şi pentru că a cântat alături de Stevie Vai.


Înregistrat pe câteva scule „legendare“ din categoria old – school, albumul conţine zece piese care te catapultează într-o lume interesantă, unde cuvântul de ordine este „fair play“. Hammond-ul lui Adi se completează la fix cu saxofonul adesea folcloric al lui Alexandru, iar tobele lui Marcel oferă adesea câteva „adieri“ din zona rock-ului.   Motto-ul celor de la Arcuş Trio este „fusion“. Termenul cu pricina  este lait – motivul acestui debut, căci alotropia este starea aceea când un element chimic există în două sau mai multe forme care diferă între ele din punct de vedere fizic. Dincolo de titlul ales şi de compoziţiile în sine, cei trei muşchetari muzicali dovedesc că au un şarm aparte şi în alegerea titlurilor pieselor. Şi asta pentru că pe disc se regăsesc compoziţii care te duc cu gândul la autostrăzi imaginare („M 1,2 sau 3“), poezii japoneze alcătuite din trei versuri („Haiku“) sau minunatele efecte obţinute prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior („Syncopated“). Chiar dacă în comunicatul de presă al albumului se menţionează termeni ca R&B, HipHop, prog-rock, post-prog sau funk, paleta stilistică a celor trei muzicieni este axată în bună parte pe jazz-ul „cuminte“, iar influenţele care ies la iveală „din prima“ sunt cele folclorice. Ceea ce adaugă şarm la acest „aluat“ este faptul că din loc în loc compoziţiile Arcuş Trio au parte de elemente niţel mai experimentale pentru jazz (şi mă refer aici în principal la jazz-ul românesc), cel mai bun exemplu în acest sens fiind „nebunia“ cu care debutează „Tetragonal p.2“ (indubitabil, cel mai nonconformist moment al acestui debut), diversele „mood“-uri cu care te întreţine „Syncopata“ sau finalul îmbogăţit cu efecte specifice muzicii electronice din „Tetragonal p1“. Personal, mi-aş fi dorit ca trio-ul să „îndrăznească“ mai mult în latura asta experimentală a jazz-ului modern. Poate se va întâmpla pe viitor, când cei trei muzicieni vor prinde mai mult curaj în forţele proprii. Până una alta, Allotropy este un debut corect şi sincer, cu trei băieţi care emană prin toţi porii lor pasiune şi plăcere. Drept pentru care discul ăsta merită să îşi găsească locul în colecţia oricărui amator de jazz de pe meleagurile noastre.