Fac parte din omuleţii care au prins din plin magia celebrei piese Blue Monday. Care între timp a devenit oficial cel mai bine vândut 12 inch single din toate vremurile. Lăsând vremurile de demult deoparte, e clar pentru toată lumea de ce New Order este considerat de specialişti unul din grupurile care au schimbat din plin muzica. Trupa „rock“ formată după sinuciderea lui Ian Curtis (Joy Division) a evoluat mai apoi într-o direcţie post punk amestecată din belşug cu elemente de muzică electronică şi a ajuns la cel de-al zecelea album de studio (aici există câteva controverse, unii fani susţinând că e doar al 9-lea disc!), apărut la nu mai puţin legendara casă de discuri Mute Records. Albumul care vine la doi ani distanţă de precedentul „Lost Sirens“ are toate ingredientele unui disc de neratat al anului 2015, din mai multe motive. În primul rând, gaşca a optat pentru mai multe efecte electronice decât pe precedentele două albume, dar nu a neglijat deloc rădăcinile „dark“. Apoi, spre deosebire de multe albume apărute anul acesta, albumul ăsta are diversitate: nu e o înşiruire de idei muzicale transpuse pe principiul „hai să mai scoatem ceva“. Desigur, mai există multe alte motive pentru care discul ăsta e de colecţie. Inclusiv acela că discul acesta are 65 de minute de madness muzical cu New Order. Punct.
Încă de la primele acorduri ale single-ului Restless, urechile ascultătorului sunt delectate cu sound-uri simple dar mega – elegante, track-ul fiind unul care aduce aminte de vremurile când oamenii ăştia scoteau capodopere de genul Regret. Din fericire, pe lângă nostalgii, New Order face loc şi sound-urilor fresh. Acest fapt se datorează desigur şi graţie colaboratorilor care au pus umărul la realizarea acestui disc. Cum ar fi Tom Rowland din The Chemical Brothers, care îşi pune amprenta cât se poate de meseriaş în piesa Singularity, o melodie care reuşeşte să îi ancoreze pe veteranii de la New Order în sound-urile moderne ale anului 2015. Lucrurile merg cât se poate de bine mai departe, căci următorul track„Plastic“ e de mare angajament, sau dacă e să ne luăm după refrenul acesteia, e „so iconic“. Iar versurile, de ţinut minte: „Cause you're like plastic, you're artificial/You don't mean nothing, baby, so superficial„ Chitările atât de binecunoscute din piesele trupei sunt ingenios „urcate“ pe câteva beat-uri moderne, iar „Tutti Frutti“ e unul din cele mai reuşite momente ale acestui disc. Şi pentru că pe parcursul piesei avem parte de vocea solistei Elly Jackson (La Roux), care alături de Bernard Sumner face o treabă cât se poate de magnifică. Desigur, magia e desăvârşită de ucigătorul beat italo – disco care pur şi simplu te face să dansezi ca un nebun la auzul sound-urilor, indiferent de locul unde te afli.
Încă de la primele acorduri ale single-ului Restless, urechile ascultătorului sunt delectate cu sound-uri simple dar mega – elegante, track-ul fiind unul care aduce aminte de vremurile când oamenii ăştia scoteau capodopere de genul Regret. Din fericire, pe lângă nostalgii, New Order face loc şi sound-urilor fresh. Acest fapt se datorează desigur şi graţie colaboratorilor care au pus umărul la realizarea acestui disc. Cum ar fi Tom Rowland din The Chemical Brothers, care îşi pune amprenta cât se poate de meseriaş în piesa Singularity, o melodie care reuşeşte să îi ancoreze pe veteranii de la New Order în sound-urile moderne ale anului 2015. Lucrurile merg cât se poate de bine mai departe, căci următorul track„Plastic“ e de mare angajament, sau dacă e să ne luăm după refrenul acesteia, e „so iconic“. Iar versurile, de ţinut minte: „Cause you're like plastic, you're artificial/You don't mean nothing, baby, so superficial„ Chitările atât de binecunoscute din piesele trupei sunt ingenios „urcate“ pe câteva beat-uri moderne, iar „Tutti Frutti“ e unul din cele mai reuşite momente ale acestui disc. Şi pentru că pe parcursul piesei avem parte de vocea solistei Elly Jackson (La Roux), care alături de Bernard Sumner face o treabă cât se poate de magnifică. Desigur, magia e desăvârşită de ucigătorul beat italo – disco care pur şi simplu te face să dansezi ca un nebun la auzul sound-urilor, indiferent de locul unde te afli.
O altă surpriză este apariţia lui Iggy Pop pe piesa Stray Dog, care dincolo de toate are un sound niţel mai puţin electronic decât restul suratelor sale de pe acest album. Există însă şi momente mai puţin reuşite, dar din fericire butonul fast forward îşi face efectul. Când spun mai puţin reuşite, mă refer la faptul că unele piese din a doua jumătate a discului seamănă destul de tare cu câteva din melodiile care au mai apărut pe precedentele discuri ale englezilor. Adică, suferă niţel de originalitate.
Chiar şi aşa, piesele astea demonstrează faptul că New Order fac muzică de efect. Finalul discului e şi el surprinzător, căci pe Superheated apare nimeni altul decât Brandon Flowers. Spre deosebire de multe alte piese de aici, bucata asta e mega – orientată spre pop – music şi are un refren cât se poate de previzibil, dar care te acaparează încetul cu încetul. Înainte de final de mai multe ori poţi auzi "Now that it's over...", cântat de Sumner şi Flowers. Fapt care în opinia unora înseamnă practic că excursia New Order e gata pe bune. Ar fi mare păcat, fiindcă New Order merită să meargă mai departe. Dacă au reuşit după 35 de ani de carieră să scoată aşa un album, e clar că oamenii ăştia sunt nişte maeştri, care merită aplauze furtunoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu