15 ian. 2014

La Femme - Psycho Tropical Berlin

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că pentru a avea parte de succes în zilele noastre, e musai să-ţi cânţi creaţiile în limba engleză. Iar dacă ai avntajul de a te fi născut în UK sau USA şansele de a fi băgat în seamă de critici se dublează. Dincolo de acest areal geografic există însă tone de muzici „şmechere“. Iar atunci când vorbim de Franţa, avem o situaţie cât se poate de specială, căci artiştii din această ţară au ştiut întotdeauna să fie „altfel“. E şi cazul celor de la La Femme, o trupă născocită de Sacha Got (clape) şi Marlon Magnée (chitară), care alături de alţi colaboratori au editat albumul de debut Psycho Tropical Berlin, un disc căruia cel mai confortabil ar fi să îi aplici eticheta „psycho – punk“. Dar e mult mai mult, croyez – moi! Printre motivele pentru care orice om care savurează sunete interesante ar trebui să pună mâna pe acest album este celebra expresia „cherchez la femme“. Dincolo de glumă, e coperta albumului. Şi dincolo de toate, e abilitatea cu care oamenii ăştia amestecă stiluri care au făcut istorie în muzica modernă. Cele 16 track-uri incluse pe acest debut prilejuiesc urechilor atente un melanj mirific de Velvet Underground, Krafwerk, B 52s, Beach Boys, stilurile care-şi fac prezenţa simţită fiind de la surf music la punk – rock, cu arome de synth – pop şi chiar şi cold wave. Desigur, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale se regăsesc şi mostre de bubblegum rock. Cum ar fi de exemplu Amour Dans Le Motu, o compoziţie care conţine doze serioase de glam rock dar şi acorduri punk extrase parcă din visteria oricărei trupe psychadelice care a activat de-a lungul vremurilor în spaţiul britanic. Antitaxi, pe de altă parte, e o explozie de sound-uri dark care poate aminti de un soi de Sigue Sigue Sputnik meets The Cure and The Beach Boys, efectele sonore deosebit de interesante conferindu-i piesei un iz aparte.  Paleta deosebită a influenţelor face ca discul ăsta să fie unul de ascultat pe îndelete. În ‘It’s Time To Wake Up 2023’ ai impresia că oamenii încearcă o revigorare a krautrock-ului celor de la Can, iar în ‘Sur La Planche 2013’ ascultătorul e delectat cu un surf – rock amestecat cu goth din zona 80s a celor de la Sisters Of Mercy. Dincolo de latura energică, se regăsesc şi momente lirice deosebite, cum ar fi ‘Le Blues de Francoise’ o melodie construită pe o orgă cinică, peste care voci feminine pline de efecte recită tot felul de „problemes“. Muzica celor de la Le Femme este întocmai ca şi o femeie, cât se poate de misterioasă şi acest atribut conferă un plus de originalitate acestui debut. 'From Tchernobyl With Love', piesa care închide acest album are un farmec aparte, iar la Nous etions deux ai impresia că asculţi una din piesele de început ale celor de la Depeche Mode. Desigur, în mare parte, sound-urile prezente pe aici se pot încadra în categoria vintage. Doar că „femeia“ imaginată de artiştii ăştia francezi are o personalitate modernă, chiar dacă printre influenţele de aici nu se regăsesc nimic din „electronicele“ de azi. De ascultat cu mare încredere, un debut cât se poate de promiţător.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu