17 sept. 2013

Kolsch - 1977

Kolsch  - 1977
Desigur, majoritatea albumelor discografice care văd lumina zilei în vremurile noastre nu au defel pretenţia de a avea un concept. Mai ales atunci când vorbim de EDM (Electronic Dance Music), un gen muzical  care datorită faptului că a devenit mult prea mainstream, e tot mai lipsit de substanţă şi plictisitor. Deşi poartă numele unei mărci de bere celebre din Koln, discul ăsta n-are nimic în comun cu Germania. Cel puţin, din punctul de vedere al celui care stă în spatele acestui nume, care este danezul Rune Reilly Kölsch. E drept, 1977 a apărut la label-ul german Kompakt şi are titluri în germană. Dacă e să ne luăm după comunicatul de presă al acestuia, discul se adresează „elitei EDM din mainstream“. O
prostie cât se poate de mare, căci e destul de departe de ceea ce e mainstream-ul în zilele noastre.
Cele 13 track-uri care alcătuiesc acest disc nu vor fi degustate „pe deplin“ nici de hipsterii care frecventează petrecerile de drum and bass sau dubstep, nici de cei care au inventat mai nou deep – house-ul şi nici de cei care caută cu obstinenţă „underground“-ul din muzica electronică. E stilul german a la Kalkbrenner, mai puţin cunoscut, cu porţiuni „pop“, amestec ideal de trance şi techno şi multă imaginaţie. Din fericire, alături de sound-uri a la Paul Kalkbrenner multe din piesele danezului reuşesc să fie deosebite datorită atenţiei acordate micilor detalii. Pe "Goldfisch," urechile avizate vor sesiza câteva efecte absolut demenţiale, iar pe parcursul melodiei Oma abundă din plin o melodicitate mai puţin întâlnită în piesele trance. Alte momente care merită savurate sunt Zig, Der Alte sau Silberpfeil.  Unul din momentele extrem de reuşite ale acestui disc, care scoate materialul din zona de „confort“ este All that matters, în care apare şi vocea unui alt danez Troels Abrahamsen (solistul unei trupe de rock numită Veto). Graţie unor inflexiuni superbe vocale piesa asta îţi poate aminti de vremurile în care Peter Gabriel cânta alături de Kate Bush Dont stop, iar datorită fundalului electronic melodia aduce şi niţel a Schiller. Există şi momente plictisitoare cum ar fi Basshund, Felix  sau Eiswinter. Una peste alta, 1977 nu e deloc un album fenomenal, dar comparându-l cu restul materialelor discografice care apar în ziua de azi sub umbrela de electronic dance music, e o audiţie interesantă, cu variaţiuni superbe pe alocuri, care merită să fie degustat pe-ndelete.




Un comentariu: