2 iul. 2013

Hanni El Khatib - Head in the dirt

Hanni El Khatib - Head in the dirt
Hanni El Khatib e un tip din Los Angeles care a declarat la un moment dat că face muzică pentru cei care au fost împuşcaţi sau au fost loviţi de tren. Din fericire, subsemnatul n-a trecut prin nicio experienţă de acest gen, dar cu siguranţă piesele acestui skateboarder cu origini palestiniene şi filipineze pot fi ascultate şi degustate pe deplin şi de „restul lunii“. Cel de-al doilea album al muzicianului a fost produs de către Dan Auerbach, de la The Black Keys, iar acest fapt ar trebui să vă dea deja câteva repere sonore. Sunetele de chitară „murdară“ se dezlănţuie din plin în cele 11 piese care compun acest material discografic, lucru mega – evident încă din primele acorduri ale piesei care dă titlul albumului, cu al ei „I want my money back“ din start.
Cele 2 minute şi jumătate ale single-ului Family sunt cât se poate de energice şi dincolo de faptul că acordurile astea nu-s defel autentice, piesa reuşeşte să „prindă“ graţie unei combinaţii sănătoase de rock n roll cu energie la pătrat, fiind una din acele melodii care nu are cum să nu te facă să te mişti. Dacă mai punem la socoteală şi video-ul extrem de ingenios, avem deja măsura succesului. Penny e un alt exemplu de piesă care are acel „ceva“ care ţi se întipăreşte imediat în colţişoarele memoriei, sound-ul ei pop din anii 60 fiind unul adorabil. Nobody move plusează cu nişte ritmuri reggae, dar “Can’t Win ‘Em All” alunecă mai mult spre blues-ul clasic. Din nou energie şi meserie se regăsesc în Pay No Mind, iar cei care apreciează şi sonorităţile din Orientul Îndepărtat vor fi mai mult decât încântaţi de sonorităţile din Low, o compoziţie care merge ca „unsă“ în soundtrack-ul unui film din seria James Bond. Pentru amatorii de noise – punk există piesa “Sinking In The Sand”, iar finalul „House On Fire“, linişteşte pe final lucrurile. Una peste alta, discul ăsta e ceea ce ar trebui să însemne în zilele noastre blues rock. Cu energie punk, influenţe diverse şi mult entuziasm. Deşi nu aduce nimic nou pe piaţă, Hanni El Khatib face treabă bună. Şi pentru asta primeşte trei stele. Clipul Family merită însă şi mai mult, sper că-mi daţi dreptate…


2 comentarii:

  1. Iubesc album art-ul! foarte foarte inspirat!
    Melodia asta merge la un cruising session cu longoardul <3

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=WwK-7gg3dP0

    RăspundețiȘtergere