7 iun. 2012

Vama - 2012

Cronica disc 2012
Dintotdeauna conceptele muzicale au gravitat in jurul unui lider. Iar atunci cand unii  membri ai gastii au executat niscaiva actiuni care in ochii liderului erau concentrate pentru a-i submina acestuia autoritatea, s-a lasat cu rupturi. Exista numeroase exemple in acest sens, iar pe taramul autohton cazul Vama Veche e notoriu. Desi cei din Trupa Veche au venit pe piata cu ceva mega – decent, feedback-ul publicului a fost unul mega – subtirel. Motivul e clar ca lumina zilei: fiindca Vama Veche in ochii publicului era Tudor Chirila Band. Iar actuala Vama e aceeasi ciorba. Chestia asta se vede cu ochiul liber la concerte si se aude cu urechea bine spalata si pe discuri. Dincolo de sagalnicul fapt ca acest disc a fost mixat si masterizat in Canada (de parca acest amanunt ar fi un garant al unui sound „corect”!) oare ce aduce nou acest „2012“? Errr...., prea putine lucruri pentru a fi cu adevarat remarcabile. Intai si intai, Dumnezeu nu mai apare la stiri, carevasazica tema textelor e coborata la fiinta umana. Restul, e in linii mari acelasi: Tudor Chirila e din nou in lumina reflectoarelor cu versuri atent mestesugite iar aranjamentele si liniile melodice sunt corecte, dar fara surprize. Business as usual, excursie pe carari batatorite cu ghidul Tudor Chirila, care a stiut dintotdeauna sa fie pe placul publicului .
Startul e destul de zgomotos in „Regatul meu pe un vis“, o melodie oarecum energica cu riff-uri asijderea, dar care nu reuseste sa impresioneze in momentul in care extragi versurile din ea. Dupa ce aflam ca ei „vor sa consumi sabloane/viata prefabricata“, purcedem usurel la urmatorul track care inglobeaza pe ici pe colo usoare acorduri a la U2 din vremurile lor de inceput si care este totodata noul single: Epidemie de iubire. Din nou, un usor aer de deja – vu ti se intipareste in timp ce afli ca liderul Vama raspandeste o epidemie fiindca e condamnat la iubire, iar Intre cer si trecut incepe seria baladelor croite in mod special pentru a pune in evidenta performantele vocale ale lui Chirila. Nu mai e un secret pentru nimeni ca „love is in the air“ e un mesaj cat se poate de actual, asa ca nimeni n-ar trebui sa fie mirat ca „Post Iubire“ degaja tone de dragoste. Si nici ca piesa asta seamana tare mult cu precedentele balade ale muzicienilor. Sound-ul ramane in aceeasi categorie de kuschelrock si in piesa care debuteaza cu poeticele versuri „Padurea se-nfioara, Un pieptane urias trecut prin varf, inconstient/Intr-un covor de frunze m-abandonez si ma afund“ – adica „Departe“ – iar unul din momentele izbutite ale acestui disc vine odata cu „Copilul care alearga catre mare“, chiar daca un ascultator atent ar putea gasi o sumedenie de „potriviri” melodice cu un alt celebru hit din visteria Vama Veche, cel care ne-a lamurit ca „Povestea merge mai departe/Ca vantul din Vama Veche...Eu nu pot sa mai continui/Saruta-ma in ureche“. Exista insa si momente in care sound-ul Vama pare sa nu plagieze creatiile lor din trecut, cel mai elocvent in acest sens fiind „Fata in boxeri si in tricoul alb", o melodie pe cat de simpla p-atat de magica. Ca sa nu spuna lumea ca nu au mesaje de protest, baietii au inclus aici „Declar pierduta tara“, o piesa care ar fi fost bine sa aibe si alti fratiori si surioare de aceeasi factura, iar pentru amatorii de drame existentiale pe disc si-a gasit locul si Faust si Mephisto, o piesa scoasa parca dintr-un album de conceptie. Din capitolul de toate pentru toti, aici e inclusa si o piesa numita simplu Sa facem sex. Dincolo de titlul ei insipid, piesa asta suna la fel de jalnic, iar daca cineva isi inchipuie ca texte de genul „Sa facem sex e tot ce ne-a ramas/Sa facem sex sa ne-ngropam greselile-n orgasm“ sunt izbutite, il astept sa-mi explice cu lux de amanunte aceasta ineptie. Pentru ultimele doua melodii de aici (Ultimul Om si Sa Dansam) gasca lui Chirila incearca sa energizeze din nou lucrurile cu cateva riff-uri murdare, care ar fi sunat mult mai bine in alte circumstante. Desi nu-s defel rele, nici piesele astea nu conving ca orchestratie.

Marele si poate unicul plus al acestui album este faptul ca spre deosebire de multi altii, Chirila „naste“ niste texte coerente, care incearca sa transmita emotii si diverse stari. Indiferent daca esti sau nu infectat cu microbul Vama (banuiesc ca fiecare s-a definit in aceasta privinta) trebuie sa recunosti ca textele sunt beton. Mai putin pozitiv este faptul ca acestea sunt colorate cu aranjamente mega – previzibile, corecte, dar fara scanteia aia care te face sa exclami „waw”. E safe – rock, bine executat dar intregului ansamblu ii lipseste ceva important....inovatia. Judecand dupa recolta de albume made in Romania din aceasta categorie, discul celor de la Vama este unul decent. In cazul in care baietii si-ar face un update la ceea ce se poarta in 2012 in materie de rock, rezultatele ar putea fi spectaculoase.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu