Avant’n’Gard - Soare Staniol

Calitatea esentiala a marilor creatori consta in puterea lor de a trezi in cei ce le asculta cantecele unele imagini ascunse in hatisurile memoriei, de a face sa vibreze acea coarda care este atinsa atat de rar. Pe scurt, fiecare artist ar trebui sa aibe un sticky –note cu acest mesaj, localizat undeva pe biroul sau sau in vreun coltisor al memoriei.  Si mai pe scurt, misiunea asta pare a fi fost uitata, in vremurile noastre in care diletantismul este adesea ridicat la nivel de arta. Lasand filozofia la o parte, Avant’n’Gard e un echipaj sonor mega – atipic pentru plaiurile noastre. Ai zice ca s-a nascut „undeva – candva“ dupa o sesiune serioasa de listening-uri prelungite Amon Duul, dar e made in Romania.
Daca e sa ne luam dupa descrierea lor „Avant’n’Gard este un colectiv artistic care-si spune povestea curata, necosmetizata, necizelata voit. Este improvizatie, dar nu numai. Incercam sa ne apropiem de functia initială a muzicii, aceea de a lega oamenii intr-o societate“. Daca e sa ma ascultati pe mine, oamenii acestia pe langa faptul ca sunt atipici intr-o tara tot mai aplecata spre derizoriu, reusesc cu prisosinta sa raspunda cu brio statement-ului enuntat in debutul acestei cronici. Cele aproape 70 de minute de improvizatie si muzica inglobate in 13 track-uri care beneficeaza de denumiri care mai de care mai haioase, ofera urechilor bine spalate un labirint sonor de avangarda. Denumirea trupei poate fi usor confuza, caci spre deosebire de o buna parte a artistilor care-si revendica acelasi spirit, muzicienii acestia nu exploreaza posibilitatile aproape nelimitate ale softurilor care imita cu mai mult sau mai putin succes instrumentele „reale“. Ceea ce fac ei e mai degraba o ciorba gustoasa gatita cu ingrediente clasice, combinate insa la marele fix. Un alt plus pentru ei ar fi acela ca evita cu buna stiinta pattern-urile. Nu e nimic inovator, dar e gustos.

Inca de la sunetele spatiale care deschid „Intro de chitara eterica“, e clar pentru tot neamul ca tripul acesta nu e unul care ar putea fi mediatizat pe toate gardurile ca „o excursie dementiala pentru intreaga familie“. Urechile care rezoneaza la acorduri slagaroase sau distorsuri excesiv de zgomotoase nu vor rezista prea mult in excursia propusa de Avant’n’Gard. Ceea ce razbate aici e un soi de muzica  „linistita“, mult diferita insa de „lounge“-ul care ne agaseaza prin toate barurile in timpul zilei. E un soundtrack care anunta tema sonora a vreunui serial gen Twin Peaks, iar sentimentul asta devine si mai pregnant atunci cand pe la jumatatea piesei vocea Mariei Balabas intra pentru prima oara in „ecuatie“ , fiind asezonata la fix cu ceea ce executa ceilalti colegi de trip, Mihai Balabas, Calin Torsan si Gabriel Balasa. Dincolo de text si aranjamente, Soare Staniol iti proiecteaza o imagine in fata ochilor. Care poate fi una de vis sau infricosatoare, exact ca gandurile care se nasc in mintea umana in timpul unei excursii intr-un labirint veridic. Asadar, esti pur si simplu subjugat de Miercuri Dimineata, cu ale ei dementiale versuri cu „explozii/bombe/fumuri/extazuri narative industriale socialiste capitaliste“ in care „pe o banca se pune la cale lumea intre cei doi, care  lasesera deoparte anii si varstele si ascultau muzica de dupa amiaza din vecini“. S-asa te trezesti ca deja e sambata „dar poate tot miercuri si tot dimineata“. Ajungi pe la Marul Rosu si treci si prin „Ceata“, care pentru cateva secunde ai impresia ca e un fals – indie anthem. Nu e deloc asa, caci melanjul muzicienilor e unul de povestit nepotilor, caci „ceata in jur in orasul in care noapte de zi si zi de noapte traiesc un timp lipsit de fantasme doar linii frante care se pierd in ceata“. De mare efect e „Ceasul cu cuc fara cuc“ si chiar si „Nucile ceapa si usturoiul“ in care afli ca nucile au o savoare maronie. Sau interpretarea misto a  traditionalei „Ioane Ioane“. Exista multe lucruri de ascultat cu atentie aici, dar mi-ar place ca tu sa descoperi la randul tau alte motive pentru care sa tii acest CD undeva la indemana pentru a-l asculta atunci cand vrei sa iei o pauza din lumea fast forward in care iti duci existenta.

Recunosc, pentru cateva minutele am fost tentat sa fac o parelela cu Ada Milea. Oamenii astia insa au o versiune mult updatata, caci pe langa textele meseriase, pe acest disc Universul sonor e mult mai bogat. Mai apoi, as fi fost tentat sa descriu muzica lor ca pe un fel de Nu & Apa Neagra. Dar, ...e altceva, dincolo de prezenta lui Calin Torsan in ambele proiecte. Adevarul e ca eventualele paralele pe taramul romanesc sunt foarte putintele. Drept urmare, m-ar tenta sa afirm ca oamenii astia o ard in spatiul unei comune din epoca de aur a krautrock-ului. In care Unitatea de masura a timpului exprima exact crezul lor artistic. Cred ca asemenea improvizatii artistice ar fi trebuit scoase cu multa vreme inainte. Poate muzica ce ne-nconjoara azi etichetata made in Romania ar fi avut o alta fata. Din fericire, Avant’n’Gard. umple un gol si scrie o fila in istoria muzicii romanesti „mai altfel”. De ascultat musai cu draperia trasa si deconectat de la net si telefon.!