19 apr. 2012

Caravan Palace - Panic

Cravan Palace Panic
In cazul fericit in care nu faci parte din generatia care asculta muzica doar in sala de asteptare a vreunui cabinet stomatologic, exista mari sanse sa fi auzit de Parov Stelar. Mergand mai departe, poate stii ce inseamna electroswing. Ei bine, alaturi de binecunoscutii – pe la noi – Parov Stelar, o alta trupa „cu greutate“ care navigheaza in aceste ape este Caravan Palace. Dincolo de titlul Panic, e cazul sa fii cat se poate de calm: discul cu numarul doi din discografia lor e uncroyable si adorable.

Practic, toata chestia asta e un soi de intoarcere in trecut. E ca si cum te-ai teleporta prin anii 1930 inarmat cu un sampler. Sau cu laptop burdusit cu Traktor, Abbleton s-alte minunatii de aceasta factura. Popularul swing care a dominat urechile celor care au prins anii 1930 – 1940 e imbogatit cu aranjamente sonore actuale, iar combinatia este una de mare efect.
Oficial, cei sase francezi care alcatuiesc Caravan Palace amesteca laolalta influente de Massive Attack, Django Reinhardt si Gorillaz. Daca e “sa dau din casa” oamenii acestia reusesc sa amestece sound-uri din secolul trecut cu beat-uri proaspete intr-un mod care te face sa exclami Chapeux Bas!

Unul din momentele de baza ale acestui ghiveci mega – gustos este piesa "12 Juin 3049", care-ti provoaca sentimente cat se poate de stranii. Desi melodioara cu pricina emana prin toti porii ei un sound de „secolul 20“ si te face sa te gandesti ca a fost compusa pentru vreun serial de desene animate, te vrajeste din plin iremediabil. Nici single-ul Rock it for me nu e cu nimic mai prejos, fiind un exemplu cat se poate de elocvent pentru directia in care merg acesti francezi. Absolut neintamplator trupa asta a sustinut primul ei concert in cadrul „Django Reinhardt Jazz Festival“, iar faptul ca cei trei membri fondatori ai acesteia au fost remarcati de un producator gratie coloanelor sonore pe care le-au compus anterior pentru niste filme porno mute, intra la categoria can – can. The dirty side of the street este un alt punct de atractie al acestui disc care contine 14 track-uri, melodia fiind un soi de vintage – experimental de neuitat. Clash, pe de alta parte, are aceea vraja care face ca muzica sa-ti sune bine chiar daca nu-ti explici motivulsi poate fi incadrata in categoria „experiment“, in timp ce Maniac aluneca spre sonoritatile pop care prind bine la orice urechi. Una peste alta, e un disc care n-are contraindicatii, aduce zambetul pe fata oricarui pamantean care e posesorul a doua urechi. E un mix adorabil de Vintage Paris, roboti si feeling electroswing.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu