VNV Nation - Automatic

O mai fi ceva la moda in afara de dubstep, la ora asta? Categoric, post – dubstep-ul. O mai fi en vogue si popcorn-ul exportat in cantitati industriale de romanasii nostri si incet – incet descoperi o paleta destul de larga care sunt trendy in anumite cercuri. Persoanele care au fost infectate cu microbul synthpop stiu ca printre chestiile care prind binisor de tot in ultimii ani se numara si revival-ul de 80s care a readus la suprafata o sumedenie de trupe de mult uitate dar si tone de creatii ale unor artisti care n-au prins acea perioada, dar se inghesuie sa remodeleze cu mijloace actuale tabloul acelor ani. Carevasazica daca te-ai infectat cu microbul Depeche Mode exista mari sanse sa reactionezi pe un anumit soi de compozitii. Si sa iti placa VNV Nation. Daca nu stii cu se mananca asta, Wikipedia te lamureste urgent: electro-industrial, trance, synthpop si electronic body music (EBM).
Trupa al carui nume vine din expresia Victory Not Vengeance (Victorie, nu razbunare) a reusit sa-si creeze o armata de fani cat se poate de devotati, cei doi vinovati pentru asta fiind doi englezi pe numele lor Ronan Harris si Mark Jackson care s-au mutat in Germania si au debutat in 1995 cu Advance & Follow. E trendy sa spui ca bucatica in care activeaza ei se numeste futurepop, dar daca ma intrebati pe mine termenul asta e la fel de irelevant ca si un discurs al oricarui politician roman, deci e practic o abureala. Dominatia VNV Nation a inceput din 1999 cand albumul lor cu numarul trei numit Empires a facut furori in lumea amatorilor de „oldschool electronica”. Zona in care activeaza oamenii astia e undeva intre Front 242 si Depeche Mode cu mici incursiuni in lumea Schiller, iar in cazul in care numele astea nu-ti spun nimic ar fi mai bine sa renunti chiar acum la intentia de a audia la intenistate maxima cele zece piese incluse in Automatic.


E adevarat, multe trupe isi incep albumele cu intro-uri dar chestia asta a devenit un soi de trademark la oamenii astia, deci si discul cu numarul opt din visteria lor are acelasi punct de start. On-Air, are darul de a te extrage cu orice pret din cenusiul banal pentru a te azvarli intr-o lume cool, avand parte de o structura sonora construita pe niste transmisii radio care se potrivesc la fix cu pianul din dotare. Discul capata o forta herculiana gratie pieselor Space and Time si Resolution, ambele cat se poate de club – friendly si care amintesc mai mult de latura „mai comerciala” a VNV Nation, care a fost exploatata din plin pe albumele mai noi. Pe parcursul piesei Control se prea poate sa regasesti niste teme din era Prodigy-ului de inceput, iar la capitolul momente nu prea reusite se inscrie instrumentala Goodbye 20th Century, care nu-si prea gaseste locul in ecuatia discului.  Cei pasionati de latura mai experimentala a trupei au toate motivele sa-si ciuleasca urechile la auzul pieselor Streamline (care incepe cu un soi de Hi NRG a la Giorgio Moroder) sau Nova, aceasta din urma fiind o balada cat se poate de strange. Pe de alta parte Photon se vrea un imn cat se poate de impozant care are parte de un intro nitel prea lung si care pe alocuri aduce chiar a trance-ul zilelor noastre iar finalul numit Radio are darul de a te umple cu valuri de melancolie pura.  Desi nu e cel mai bun album din cariera VNV Nation, Automatic este un album care are toate sansele sa fie primit cu bratele deschise de cei care nu rezoneaza cu atat-de-trendy-ul dubstep dar care se considera fani ai muzicii electronice cu un usor iz de oldschool.