5 sept. 2011

Stereo MCs - Emperor's Nightingale

Asteptari: A fost o vreme in care Stereo MCs au fost porecliti „the big boys of British rap“. Formatia care a debutat cu discul 33-45-78 in anul de gratie 1989a cunoscut succesul absolut trei ani mai tarziu gratie albumului Connected, un material discografic care si-n zilele noastre poate fi ascultat cu urechile ciulite fiindca nu si-a pierdut deloc din farmec. Emperor's Nightingale vine la sase ani dupa precedentul Paradise.


Rezultat: Bun venit in ciclul nume mari care m-au dezamagit in 2011. Dupa o sumedenie de comeback-uri nereusite, astazi e timpul celor de la Stereo MCs sa intre in aceeasi hora. La prima ascultare, am avut un real soc. Fiindca dincolo de vocea plina de sarm a lui Rob Birch m-am trezit intr-o ceata totala. Buna dispozitie pe care mi-o generau britanicii astia a fost ingropata.
Exista cateva schimbari, dar unicitatea lor din trecut a ramas o amintire stearsa. La fel ca incursiunile in era rave din epoca Happy Mondays. Evident, 2011 e un an in care termenul de rave  inseamna cu totul altceva. Sunt perfect constient si de faptul ca spre deosebire de anii 90, cei care asculta discuri nu mai fac parte din tagma melomanilor, ci din cea a „utilizatorilor“. Si totusi, asteptam altceva.  Trecand peste socul initial, dupa mai multe ascultari, am descoperit cateva chestii surprinzatoare. Interesante, chiar. Doar ca procentul „rezolvarilor“ neelegante este covarsitor, iar printre cele 12 piese de aici am numarat doar doua care fac cinste acestui nume. Melodicitatea celor de la Stereo MCs a ramas aceeasi, stilul lor de a canta este diferit de marea majoritate a competitorilor, dar lipseste „scanteia“. Fara indoiala e un disc dedicat nostalgicilor iar cei care n-au auyit Step it up nici macar din greseala pana acum au toate sansele sa ramana mega – plictisiti.

Cel mai surprinzator moment al albumului este indubitabil piesa Boy, single-ul care dealtfel a si precedat acest disc.  Nu stiu cati s-ar fi asteptat ca Jamie Cullum sa cante cu Stereo MCs, dar rezultatul e misto. Combinatia dintre pianul si vocea jazzy a lui Culumm si beat-urile dance ale celor de la Stereo MCs au o savoare aparte, iar la mai multe ascultari piesa asta poate sa ti se strecoare undeva intr-un coltisor secret, astfel incat sa te trezesti pe nepusa masa ca fredonezi melodia. Celalalt moment interesant de aici este Bring it on, o piesa care geme de referiri Prodigy, un amestec de oldschool si nuschool bine realizat. Far from feelings face parte tot din zona "ascultabila" a acestui album. Din pacate, restul melodiilor sufera de aerul vintage: Manner e un omagiu adus dancefloor-ului din anii  90 care pe deasupra are si un efect sonor pe care l-am mai auzit in Electric Avenue-ul lui Eddy Grant. Levitation e o incercare nereusita de reggae – dubstep iar Phase Me are ceva din zona funky a lui Prince dar nu convinge defel, si nici Sunny Day. Principala problema a celor de la Stereo MCs este aceea ca din acest disc nu reiese nici o linie clara. Pe alocuri e oldies but goldies, in alte locuri e o incercare nereusita de a combina vechiul cu noul, per ansamblu oamenii duc lispa unei etichete. E un album matur, dar departe de a se ridica la asteptarile – justificate – pe care le ai de la asa niste legende. Are doua momente marete, dar restul melodiilor sunt prea „fumate” pentru a-ti atrage atentia in vreun fel.

Recomandari: Pentru fanii inraiti Stereo MCs. In cazul in care vreti sa intrati in lumea Stereo MCs, puneti mana pe Connected, merita!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu