8 sept. 2011

Ry Cooder - Pull up some dust and sit down

Asteptari: Chiar daca pentru majoritatea lumii Ry Cooder e cunoscut pentru Buena Vista Social Club, chitaristul nascut in 1947 si-a demonstrat virtuozitatea inca din anii 60 cand a cantat cu diverse trupe (inclusiv Rolling Stones), iar albumul lui de debut solo a aparut in 1970. Printre materialele sale de deosebit impact s-au numarat si Talking Timbuktu (alaturi de Ali Farka Touré), iar precedentul sau disc I, Flathead:The Songs of Kash Buk and the Klowns a incheiat o trilogie americana inceputa cu Chavez Ravine si My Name Is Buddy.

Rezultat: Ca sa folosesc titlul unei piese incluse aici (Simple Tools), nenea acesta de 63 de ani demonstreaza cu mijloace cat se poate de simple ca nu se poate pune un semn de egalitate intre oldschool si expirat. Pe plan sonor urechea e bombardata cu chitari, mandoline, banjo, bass si keyboards. Nimic special, de o simplitate feroce.
Ceea ce face insa ca discul asta sa straluceasca este felul in care spectrul stilistic se imbina cu temele abordate. Nothing special nici la acest capitol, doar melodii despre distanta tot mai accentuata intre saraci si bogati, bancheri care fura orbeste, pe scurt despre divizarea societatii moderne. Carevasazica, avem in fata ceva care ocoleste cu abilitate toate canoanele specifice zilelor noastre. Un L.P. (folosesc acest termen pentru ca e intr-adevar un album, nu doar o adunatura de MP-3-uri care pot fi ascultate alandala) care straluceste prin simplitate si te atinge exact acolo unde trebuie. Care le da peste nas tuturor predicatorilor care ne aburesc cu idei conform carora muzica trebuie sa fie complicata cu orice pret iar mesajele de protest sunt un apanaj al trecutului. Un disc simplu si la obiect care nu contine „hard feelings” si care lanseaza candidatura lui John Lee Hooker la presedentia Americii.....

In aparitiile sale recente, Ry Cooder si-a manifestat deschis sentimentele anti – republicane si anti – bancheri, asa ca nu e absolut nici o surpriza faptul ca acest voiaj incepe cu un sut in fund dat acestora din urma in "No Banker Left Behind", un start cat se poate de izbutit dealtfel. Excursia tematica poposeste pe taramul imigrantului vanat de autoritati ("Quick Sand") sau al lamentarilor unui parinte a carui fiica a ales sa-si serveasca patria  ("Baby Joined The Army"). Neaosul mesaj „cu televizorul ati mintit poporul“ este atacat in „Humpty Dumpty World“ iar unul din cele mai misto momente este superba  John Lee Hooker for President. In care aflam ca „If you vote for John Lee Hooker you know you gonna groove. Don't be fooled by the Republican, don't pity the Democratie, vote John Lee Hooker and everything gone be mellow, knocked out, copastatic“. Fiindca absolut toate piesele lui Ry Cooder suna intr-un fel aparte, chiar si "Christmas Time This Year" cu al ei acordeon demential e un moment deosebit, cu un text acid datorita caruia banuiesc ca melodia nu va prinde heavy – rotation la radiouri. Ar mai fi de amintit si gospel-ul „Lord tell me why“ (balada omului sarac), dar vorba lunga e saracia omului. Ry Cooder a dat lovitura din nou cu un album ironic. Unica nedumerire este unde au disparut cantaretii protestatari de alta data? Sau mai exact, unde se ascund cei din noua generatie?

Recomandari: Pentru amatorii de folk destept si coerent si cei care nu sunt speriati de o cronica moderna a timpurilor noastre realizata de inegalabilul Ry Cooder.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu