Primus - Green Naugahyde

Asteptari: Primus e o trupa americana de rock formata in 1984, care a debutat discografic sase ani mai tarziu cu Frizzle Fry, iar in 1993 a scos unul din cele mai tari albume din cariera, Pork Soda. Green Naugahyde este cel de-al saptelea album de studio al formatiei, care vine dupa Antipop-ul scos in 1999.



Rezultat: Exista doua cuvinte care ma enerveaza cumplit, dar pe care din cand in cand sunt nevoit sa le folosesc: ciudat si altfel. Asadar daca va place muzica descrisa in elucrubatia mea anterioara, cu siguranta aveti o idee visavi de Primus, gasca aceea care si-a castigat un atatut aparte printr-un ghiveci din care nu lipsesc elemente de funk, metal si avant-garde noise. 
De data asta basistul si solistul Les Claypool revine sub lumina reflectoarelor alaturi de Larry LaLonde si tobarul Jay Leno, acesta din urma reintors in trupa dupa o pauza destul de mare, care dateaza din 1988, ca sa fiu mai exact. Dincolo de trendurile care apar si dispar odata cu solstitiile, oamenii astia au reusit sa-si croiasca un nume in scena alternativa, ajutati fiind ce-i drept de explozia de indie a anilor 90. Funk – rock – ul emanat din aceste 11 melodii ale noului disc este uneori abraziv, iar Les Claypool a ramas acelasi solist care canta parca la misto. In plus, exact dupa cum spunea si omu asta in interviuri, atmosfera sonora este o intoarcere la radacini.

In cazul in care te consideri un om deschis la minte e practic imposibil sa nu gusti macar ceva din Primus. Nu toate ideile lor sunt geniale, dar au momente in care ramai perplex. Unul din acestea e Eternal Consumption Engine, o piesa care trateaza boala consumului cu orice pret, pe un fundal care merita introdus pe locuri fruntase intr-un ipotetic clasament al celor mai ciudate melodii din zona rock-ului modern. Iar finalul ei in care liderul trupei se lamenteaza ca Everythings made in China e genial....Cele doua piese care deschid materialul - Hennepin Crawler si Last Salmon Man – sunt create parca special pentru fanii vechi si demonstreaza ca agresivitataea si dinamicitatea au ramas ingrediente importante ale Primus-ului si-n 2011. Eyes Of The Squirrel este o alta perla a acestui album, o melodie care categoric va intra in lista celor mai bune realizari ale americanilor din toate timpurile iar Jilly's on Smack este o piesa dedicata supradozei de heroina cu un mesaj cat se poate de sod ( "Jilly's on smack, and she won't be coming back / No she won't be coming back for the holidays,"). La asa un disc ciudat e destul de aiurea sa cauti melodii iesite din tipare. Si totusi, cand stai sa asculti "HOINFODAMAN," cu ale ei opriri neverosimile si neprevazute, parca ai un candidat la acest titlu.

Poate pentru unii e un secret, dar ceilalti stiu: muzica celor de la Primus nu e deloc usoara, iti trebuie ceva timp ca s-o poti digera. E un disc corect in care creativitatea e prezenta la tot pasul. Unicul minus de aici e faptul ca Les Claypool sufera parca de sindromul Nicu Covaci. Carevasazica, Primus, insa eu....De aceea ai impresia ca tobarul si chitaristul sunt lasati nitel mai in spate in spectrul sonor, vocea si bass-ul liderului fiind lucrurile esentiale din aceasta excursie.

Recomandari: Pentru cei care vor sa se apuce de invatat sa cante la bass cu profesorul Les Claypool si oamenii care au nevoie de o portie de rock cu atitudine.