31 aug. 2011

Red Hot Chilli Peppers - I'm with You

Asteptari: Red Hot Chilli Peppers au debutat cu albumul omonim in 1984 iar intre timp au devenit una din cele mai cunoscute de funk – rock din intreaga lume, albumul lor Blood Sugar Sex Magik vanzandu-se in nu mai putin de 13 milioane de exemplare. I'm with You vine la cinci ani distanta dupa dublul – album Stadium Arcadium.

Rezultat: Prima concluzie pe care am tras-o dupa aceasta auditie este ca John Frusciante a stiut exact ce face cand a parasit aceasta trupa. Tipu e mult prea creativ pentru a se complace intr-o formatie care a ales sa mearga pe un drum batatorit. Asta nu inseamna ca noul venit Josh Klinghoffer nu face o treaba buna. Si nici ca albumul e de aruncat la gunoi. Pur si simplu e business as usual, cu cateva momente mega – reusite dar si portiuni in care ti-e greu sa recunosti orice urma de genialitate cu care ne-au obisnuit oamenii astia pe parcursul vremurilor. Cu mici exceptii, spontaneitatea si bucuria emanata odinioara de melodiile lor au cam disparut.
Sau poate au fost sterse de pe lista de catre producatorul Rick Rubin? Neesential, ideea e ca Flea si colegii lui au pus pe taraba un disc decent, dar care nu e nici pe departe la inaltimea asteptarilor.

Albumul incepe sa curga cu Monarchy Of Roses, o piesa care emana un puternic aer de Led Zeppelin, dar adevaratul boom se intampla in Factory of Faith, care reuseste sa atraga atentia. E unul din momentele cat se poate de interesante, cel putin din prisma acelora care i-au apreciat pe baietii astia si din prisma laturii lor mai radio – friendly. Din pacate scurta reverie este mai apoi stricata printr-o balada neinspirata care poarta numele de Brendan's Death Song (dedicata celui care i-a sprijinit de la inceputul carierei) iar Ethiopia - in ciuda numelu - n-are nici in clin nici in maneca cu sound-ul african. In schimb bass-ul lui Flea face minuni aici. Daca ati ascultat deja single-ul The Adventures Of Rain Dance Maggie cu siguranta v-ati facut o impresie despre drumul pe care ratacesc oamenii astia la ora asta. E o melodie care descrie perfect latura romantica a baietilor, bine interpretata, dar care duce lipsa de acel „ceva” care facea pe vremuri sa exclami „Waw astia-s RHCP!“. Deosebit de bine mi-a picat Goodbye Hooray, o piesa in care am simtit o adiere din RHCP de pe vremuri, dar o buna parte a melodiilor incluse aici n-au reusit sa miste nici o coarda sensibila.

Am eu impresia c a discul asta a fost conceput de Rick Rubin. Care i-a inchis pe baieti intr-un studio si le-a dat o comanda: iesiti cu ceva cuminte si radio – friendly! Iar baietii s-au conformat, raportand ca porunca a fost indeplinita. As fi un nesuferit notoriu daca as spune ca e un disc prost. E bine gandit, bine orchestrat, dar are o gramada de piese previzibile. Care naste o intrebare: fanii RHCP vor gusta „aplecarea“ spre cumintenie a baietilor? 

Recomandari: Pentru cei care au fredonat vreodata in baie Give it away. E decent, dar as putea enumera dintr-o suflare alte discuri mult mai bune ale baietilor.

Un comentariu:

  1. Ca o parere generala, ii dau la prima ascultare un 3,8 din 5 . Bantuie fantoma lui Frusciante prin piesele Annie Wants a baby, Meet me at the corner, Look around.Restul sunt un amestec de RHCP, U2 si altele una chiar seamana cu alabala prtocala iar Dance, dance,dance, nu stiu ce e.Piesele care mi-au atras auzul, sunt Factory of Faith, Good bye Hooray ( mi-a placut foarte tare amestec de Frusciante-jazz, rock, Meet me at the corner (tare). Ce pot sa spun e ca atunci cand ascult chitara lui Frusciante, nu e un doar simplu instrument ci ca a facut-o cumva sa-i apartina organic, face parte din el.

    RăspundețiȘtergere