Asteptari: Despre SBTRKT se stiu destul de putine lucruri. Pe numele sau adevarat Aaron Jerome, sub acest pseudonim se ascunde un producator londonez care si-a facut un nume prin niscaiva remixuri, iar acesta este albumul lui de debut. Rezultat: Daca aveati impresia ca dubstepul va face legea in cluburi o vesnicie, am vesti bune: deja se vorbeste tot mai mult de future bass. Si chiar post dubstep. Iar daca sunteti curiosi sa asociati aceste doua etichete oarecum seci cu un fundal sonor, bagati o ureche in albumul de debut al acestui londonez. Sau chiar doua, fiindca merita! Piesele SBRKT se situeaza undeva intre experimentalismul lui James Blake si muzica plina de suflet a lui Jamie Woon, fiind un soi de pod intre raceala etalata de beat-urile seci ale dubstep-ului si soul – music. Ceea ce face ca aceasta muzica sa fie intr-adevar interesanta este tocmai aceasta “umanizare” a ritmurilor moderne, iar faptul ca melodiile au parte si de o serie de prestatii vocale nu poate fi decat de bun augur.
Habar n-am daca dubstepul si muzica pop vor reusi sa convietuiasca vreodata in conditii civilizate, dar pot sa certific ca variatiile multiple ale pieselor astea pot reprezenta o auditie interesanta pentru orice meloman. Asta nu inseamna ca brusc am cotit-o spre dubstep, nici vorba! Doar ca aceste compozitii au acel “ceva” in ele care separa muzica de duzina de realele perle sonore. Avand in vedere ca am reusit sa ascult albumul mai mult de o singura data fara a apasa butonul skip, va garantez ca e comestibil. Ba chiar incitant, pe alocuri.
Primul single extras din acest disc, Wildfire, are darul de a zugravi cat se poate de exact tabloul pictat de SBRKT. Per ansamblu, e vorba de niste piese pline de trucuri audio impresionante atunci cand vine vorba de orchestratiile. Un alt moment de neratat de pe aici este Trials of the past, in care vocea lui Sampha este asezata perfect peste trucurile amintite anterior, dand impresia unei melodii din categoria future pop in care beat-urile pulseaza cat se poate de rapid desi aparent avem de-a face cu un soi de midtempo. Genial! Pharaohs, in care avem de-a face cu vocea etalata de Roses Gabor, conduce atmosfera spre house-ul a la Inner City. Domnul acesta primeste o nota in plus si pentru ca amesteca aparent alandala chestiuni care poarta etichetele two-step, funky, dubstep, RnB si Chicago house. Toate astea sunt impachetate frumos, astfel incat SBRKT e frumusel. Poate fi ascultat si de amatorii de pop si de cei chititi pe sound-uri pur britanice.
Recomandari: Pentru toti acei care nu iubesc muzica popcorn si sunt curiosi sa auda acum cum vor suna piesele dance de anul viitor.
Un album foarte prietenos, a trebuit sa fac un efort sa-l dau jos din playlist dupa o droaie de ascultari. Bune comparatiile cu Blake si Woon - primul imi place mult, al doilea mi se pare siropos si neinteresant. SBTRKT e intr-adevar undeva intre, si ca stil dar si valoric zic eu.
RăspundețiȘtergere