14 iul. 2011

The Headhunters - Platinum

Asteptari: The Headhunters este o formatie americana de jazz – funk care a devenit cunoscuta in anii 70 gratie albumelor realizate ca backing band pentru Herbie Hancock, primul lor album Headhunters (1973) fiind unul din cele mai bine vandute discuri din aceasta felie din toate timpurile.

Rezultat: La prima vedere, poate parea oarecum ciudat ca printre oaspetii care isi fac aparitia pe piesele acestui album se numara si Snoop Dogg. Pentru amatorii de etichete ceea ce se revarsa din melodiile astea e undeva in zona jazz – funk - hip – hop. „Ceea ce cantam noi este New Urban. E un gen nou care reprezinta toate metropolele. E muzica europeana, asiatica, africana. Are o sumedenie de elemente jazz, funk si rap. Cand lumea asculta piesele astea, sper ca sa se simta o parte din familie“, declara percutionistul Bill Summers intr-un interviu.
Alaturi de creatorul hitului Whats my name, in familia asta au mai fost invitati si George Clinton, Killah Priest, Jaecyn Bayne si Private Pile. Si multi alti instrumentisti, care-si fac aparitia pe ici pe colo.
Amatorii de muzici funky vor fi mai mult decat bucurosi sa afle ca printre cele 20 de track-uri incluse pe acest Platinum se regasesc o serie de momente de real rasfat sonor, inca din startul numit Mission Statement fiind foarte clar pentru oricine ca notiunea de fusion are un rol primordial in aceasta ecuatie. Jaecyn Byrne are un flow cat se poate de echilibrat in acest start cat se poate de promitator, care e urmat de un groove cat se poate de interesant in piesa instrumentala Salamander, tema sonora care mai apoi este reluata si in Skizness, de aceasta data cu aportul vocal al rapperului Private Pile. Din fericire, elementele de funk si cele de hip hop se intrepatrund la fix, niciun sunet nefiind lasat la voia intamplarii. D – Funk te trimite cu gandul la o petrecere in care cuvantul de ordine este Groovy – Funky, iar armata de oaspeti face adevarate minuni. Piesele de jazz au aceeasi forta ca si portiunile in care e omniprezent rap-ul. La capitolul jazz, gasim o trompeta pur adorabila dublata de niste ritmuri latine de exceptie in piesa Tracie. Sau un tribut adus lui John Coltrane in M Trane,  in care pret de aproape noua minutele melomanii au parte de o improvizatie cat se poate de voioasa. Cireasa de pe tort ar putea fi Apple Tree, iar printre momentele demne de ascultat cu mare atentie se mai numara Paging Mr. Wesley sau Head Hunting. Veriga slaba e pop jazz-ul etalat din Soul Glow, dar per ansamblu albumul acesta este old – school de mare tinuta si cu siguranta  va ocupa locuri fruntase in topul pe 2011 dedicat ariei jazz-funk.

Recomandari: Pentru toata armata de oameni care vibreaza pe ritmuri groovy, jazzy, funky!

Un comentariu:

  1. Vazut. Placut. Iubit la nebunie!
    Suna demential. Am ascultat acest album ca hipnotizat!

    Esti tare, man!!!

    RăspundețiȘtergere