Dengue Fever - Cannibal Courtship

Asteptari: Pare-se ca Dengue Fever e unica trupa din lume care combina psychadelic rock cu muzica pop din Cambodgia. Albumul self – titled de debut a aparut in 2003, iar Cannibal Courtship este cel de-al 5-lea material discografic al formatiei care isi are sediul in America. 

Rezultat: Categoric, oamenii acestia reusesc sa desfiinteze granitele dintre asa numitul surf/garage rock si ceea ce este etichetat in unele cercuri drept world – music, punand pe tapet un amalgam de melodii interesante care beneficeaza de aranjamente cat se poate de bogate. In plus, nu duc lipsa nici de simtul umorului. Carevasazica, au un stil aparte. Ceea ce in zilele noastre este un plus cat se poate de remarcabil. E drept, mi-as fi dorit ca urechile sa-mi fie asaltate cu mult mai multe influente world – music. Cu toate acestea, Cannibal Courtship este un material eclectic in care melomanii se pot delecta cu portiuni de surf rock, soundtrack-uri fabricate parca pentru a servi drept coloane sonore pentru filme cu spioni, funky jazz, rock psychedelic si chiar si bucatele de new wave.
O buna parte a sarmului provine din prestatia solistei Chhom Nimol, care adauga stropi exotici compozitiilor.

Din pacate, tot mai des piesele cu care debuteaza unele albume nu sunt deloc bine alese. Este si cazul acestui disc, in care piesa care da titlul albumului nu reuseste sa trezeasca prea multi fiori, fiind un midtempo care nu atrage atentia, desi are parte de un refren cat se poate de energic. Cement Slippers e un duo boy meets girl care se lafaie intr-un umor cat se poate de sanatos ("My girlfriend loves everything at the beach / Except the water, the sand, and the sun), care aduce pe alocuri a B52. Alaturi de textele in limba engleza exista aici si doua piese cantate in limba khmer Uku si Sister in the radio, ambele adaugand un sarm iesit din comun discului. Tot la capitolul piese remarcabile e musai de amintit new wave – ul care emana din Thank you Goodbye (care pare la prima vedere o imitatie reusita dupa Blondie) si Family Business, aceasta din urma avand toate ingredientele pentru a deveni un adevarat slagar pentru party-uri exotice. Nu lipsesc nici aranjamentele jazz – funk care sunt cele mai bine ilustrate in Only a friend sau Durian Duwry. Mr. Bubble este o alta perla sonora a acestui disc, in care pentru cateva secunde ascultatorul poate avea impresia ca o asculta pe solista anilor 80 Aneka, cu al ei hit Japanese Boy. Piesa instrumentala Kiss of the Bufo Alvarius are si ea un anume „vino - ncoa”, unicul moment in care oamenii acestia suna neverosimil de prost fiind 2012 (Bury Our Heads), o melodie care pare rupta total din context. Din fericire este unicul moment stanjenitor al acestui disc care promite o auditie cat se poate de interesanta pentru amatorii de surf rock si world music. Un sound hibrid.

Recomandari: Pentru cei care sunt curiosi de un hibrid rock cu influente din Cambodgia.