9 mai 2011

Beastie Boys - Hot Sauce Committe Part Two

Asteptari: Beastie Boys si-a inceput cariera ca o formatie de hardcore punk in anul in care a aparut Nea Marin Miliardar (1979), dupa care incetisor baietii au cotit-o spre hip hop si au scos primul album Licence to III, in 1986. De-a lungul anilor, trupa a vandut peste 40 de milioane de discuri iar Hot Sauce Committee Part Two este cel de-al 8 – lea material de studio ce contine 16 track-uri.

Rezultat: Fiindca in ultima vreme o sumedenie de artisti care pe vremuri scoteau „muzica adevarata“ au revenit cu discuri cat se poate de insipide, aveam o oarecare temere vizavi de noua realizare a celor de la Beastie Boys.
Care s-a dovedit a fi nefondata, dupa auditii repetate ale acestui “sos fierbinte”. Si asta pentru ca trio-ul care de zeci de an se afla in playlist-urile petrecerilor cool cu piesa ca "(You Gotta) Fight for Your Right (To Party!) sau Sabotage a reusit sa se ridice la inaltimea asteptarilor, cat se poate de mari. Valva creata in jurul aparitiilor Beastie Boys e intretinuta desigur si de faptul ca oamenii astia nu scot discuri pe banda rulanta. Daca e sa facem abstractie de The Mix Up-ul din 2007 (disc instrumental, care dealtfel a castigat un premiu Grammy), ultimul album „cantat” semnat Beastie Boys a fost To the 5 Boroughs, acum sapte ani. Ramanand la istorie, acest Hot Sauce Committee Part Two trebuia sa apara in 2009. An in care Adam (MCA) Yauch a fost diagnosticat cu cancer, de care slava Domnului s-a vindecat intre timp. Si ca sa incheiem mica lectie de istorie, in stilul caracteristic si nonconformist al formatiei, baietii au scos partea a doua a acestui material, urmand ca partea intai sa apara undeva in viitor. Ce sa-i faci, unii prefera felul doi inaintea ciorbei....

Care sunt argumentele pentru care acest material poate fi considerat o reusita? Chiar daca melodiile discului nu imprima o directie „noua”, feeling-ul emanat per ansamblu nu este nici pe departe din categoria deja – vu. Si asta pentru ca Beastie Boys nu pot fi copiati, pur si simplu. Au o reteta secreta care presupune un amestec de trash – punk cu hip - hop si topping de „electronice” care confera un rezultat delicios, numai bun de consumat pentru amatorii mai multor stiluri. Amatorii de reggae vor fi mai mult decat satisfacuti de Don’t Play No Game That I Can’t Win (cu Santigold), cei care prefera chitarile cu distors vor da din cap pe Lee Majors Come Again iar electronicii se vor dezlantui pe melodia OK. Care este una din cele mai OK piese de aici, daca ma intrebati. Desigur radacinile hip – hop au ramas principalul ingredient, iar Too Many Rappers – realizata cu Nas – e una din piesele care dau o savoare aparte acestui material discografic. Ar fi total unfair din partea mea sa nu amintesc ca cei trei Beastie Boys par si de aceasta data cat se poate de imaturi si hilari, atribute care atunci cand le lipesti unor persoane trecute de 40 de ani pot fi cat se poate de magulitoare, nu-i asa? Naturaletea si nonsalanta care razbat din piesele celor de la Beastie Boys sunt cat se poate de magice si probabil acestea sunt mici ingrediente din reteta care face ca muzica lor sa beneficieze de un sound atat de unic. Nici amatorii de piese instrumentale nu sunt neglijati, fiindca printre track-urile acestea s-a strecurat si Multilateral Nuclear Disarmament. Piesa care nu face parte neaparat din momentele tari ale discului, fiindca exista si mici - mici „deraieri” de la traiectorie. Ramanand la punctele strong, Nonstop Disco Powerpack e una din ciresele acestui tort sonor, iar Tadlocks Glasses reuseste deasemenea sa te absoarba din prima. N-am amintit de single-ul Make some noise, care e undeva in plutonul de mijloc al acestor creatii. Aranjamentele sonore sunt cat se poate de provocative si pe alocuri neasteptate, iar rapping-ul e erste klasse. Chiar daca exista si 2-3 piese care in mod normal nu ar fi avut ce sa caute pe un disc Beastie Boys, voi face efortul sa nu le amintesc. De dragul inimitabililor Beastie Boys, care au ramas aceeasi nebunatici interesanti ca pe vremuri.

Recomandari: Pentru toate varstele, indiferent de culoarea pielii, sex sau convingeri politice. De ascultat neaparat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu