Hauschka - Salon des Amateurs

Asteptari: Hauschka este pseudonimul muzical al compozitorului si pianistului german Volker Bertelmann, faimos printre altele pentru faptul ca exploreaza din plin posibilitatile create de „pianul preparat”. Daca n-ati auzit de asa ceva pana acuma, aflati ca e vorba de un pian caruia i se modifica sonoritatea prin introducerea de obiecte diferite  intre corzile instrumentului. Primul sau album a aparut in 2004, iar acest Salon des Amateurs vine la un an distanta dupa precedentul Foreign Landscapes.

Rezultat: Ceea ce ne ofera muzicianul german aici este un voiaj cat se poate de interesant in explorarea ritmurilor etalate de muzica moderna „de dans” printr-un filtru de instrumentatie organica. Alaturi de el, ghizi in aceasta excursie sonora cat se poate de neobisnuita sunt tobarul trupei islandeze Mum (Samuli Kosminen) si cei doi membri fondatori ai trupei americane Calexico, John Convertino si Joe Burns.
Avand in vedere distantele geografice care ii separa pe cei care au luat parte la acest proiect, fiecare dintre „ghizi” si-a inregistrat particica separat. Poate si din aceasta cauza mixajul acestui disc este high – class, iar daca ascultati acest material la niste casti de calitate exista posibilitatea sa aveti parte de o experienta devastataoare. What about the music? Ei bine, pe scurt, muzica asta e un soi de minimal techno si house din care s-au extras absolut toate instrumentele electronice. Sau viceversa: e o muzica clasica dominata de unele rezonante ale stilurilor moderne de club – music. Fara indoiala, tehnica pianului preparat – in care germanul e un adevarat maestru – isi spune cuvantul in rezultatul final. Se prea poate ca tonurile neobisnuite scoase de acest pian preparat sa nu fie sesizabile la prima auditie. Dar, trebuie sa va avertizez, discul asta nu e unul de ascultat la casti in timp ce faci jogging prin parc, e musai de rumegat in tihna si deconectat complet de la lumea exterioara.

Printre momentele lovely am notat Tanzbein, o piesa care desi este pe alocuri mult – prea – repetitiva reuseste sa creeze un fundal sonor cat se poate de apropiat de trance-ul sau minimal – ul atat de uzitat in unele cluburi. Sunrise in schimb este o declaratie de dragoste instrumentala cat se poate de distinctiva. Pe plan sonor atmosfera oscileaza adeseori in zona post-classical/avant-garde jazz chiar daca unele pasaje te duc cu gandul la minimal techno. Cel mai apopiat moment de nebunia minimal techno – ului este Girls, care are darul de a fi si unul din highlight-urile discului.

Cele 8 piese ale discului merg in zona unui sound experimental care categoric n-are cum sa fie pe placul multora. Numele albumului vine de la un piano – bar din Düsseldorf unde muzicianul organizeaza anual un festival. Aptitudinile sale ca pianist sunt in afara chestionabilului, iar sunetul acestui disc este unul excitant. Deosebit de interesant mi se pare faptul ca liniile de bass sunt cat se poate de discrete, iar acest fapt induce o eleganta aparte rezultatului final. E foarte greu sa dai un verdict: oare e dance, classica sau jazz? Dar parca in acest caz parca nici nu mai conteaza ceea ce hotaresc unii sau altii, e un disc experimental care cere auditii repetate. E o incercare de a aduce sub acelasi acoperis muzica clasica cu cea dance. E drept compozitiile sunt mult mai ambitioase decat acelea realizate cu mijloacele de operare ale DJ-ilor dar groove-urile 4/4 sunt omniprezente.

Recomandari: Pentru amatorii de John Cage, Phillip Glass, Brandt Brauer Frick sau  Nicolas Jaar.