Igor Boxx - Breslau

Asteptari: Igor Boxx este unul din cele mai cunoscute produse de export pe plan muzical ale Poloniei. Pe numele sau adevarat Igor Pudlo, muzicianul este component al trupei Skalpel, care a scos doua albume la celebra casa de discuri britanica Ninja Tune. Albumul solo al lui Igor –aparut tot acolo - are ca tematica celebra batalie din Breslau (Wrocław), desfasurata in cel de-al doilea razboi mondial.
Rezultat: Feeling-ul meu dupa auditia acestui disc este acela ca Igor Boxx foloseste celebra batalie ca un simplu pretext pentru o inclestare a unor armate reprezentate in acest caz de stilurile muzicale.

Batalia de la Breslau a fost una cat se poate de crancena: dupa un asediu de aproape trei luni a armatei rusesti, 90 la suta din cladirile acestui oras au fost distruse si au pierit nu mai putin de 200.000 de oameni. Contextul istoric este transpus pe plan muzical intr-un tablou interesant din cale afara. Desi exista tone de materiale in care jazz-ul este indulcit (sau diluat, dupa conceptia ficaruia) cu instrumentele electronice, felul in care este construit acest ghiveci este unul aparte.

Sa nu fie nimeni mirat daca in piesele acestui disc sunetele unei orgi de biserica sunt condimentate cu chitari scoase parca din epoca krautrock-ului iar percutia traditionala este adeseori folosita ca un pretext pentru a jongla cu niste efecte sonore din aria Laurent Garnier de-a dreptul. Intregul material da impresia unui soundtrack mult mai psihadelic decat permite legea. Fear of a Red Planet este una din cele mai monumentale creatii de aici, o piesa care surprinde o buna parte din artificiile sonore folosite pe parcursul albumului. Inventarul starilor emanate de acest disc include momente culminante imbracate intr-un dramatism teribil (Execution 9) sau batalii stradale condimentate cu percutii uimitoare (Street Fighting). De vis e si amestecul stilistic din  The Last Party in Breslau, o piesa care iti proiecteaza pe retina o crasma aflata in mijlocul bataliei in care oameni din ambele tabere se bucura de un soi de entertainment de dinaintea furtunii.  Bunker Sweetheart e concentrata pe un sample repetitiv iar Nightwatch e o mostra de downtempo curat d-alde Tricky sau Portishead. Iar piesa de final, Downfall, e pur si simplu dementiala, fiind un fel de Gorillaz in varianta acustica!

N-am nici un dubiu: discul asta geme de originalitate. Frumusetea este data nu doar de ghiveciul stilistic cat mai ales prin starile pe care le transmite. E un soi de soundtrack al unui film de razboi, dar care se afla la mii de kilometri distanta de cele clasice, o combinatie intre grotesc, salbatic, tragic si monumental. Discul asta merita toata atentia...

Recomandari: Pentru oamenii care asculta muzica nu numai cu urechile,  curiosi de o excursie in lumea aflata la mijlocul dintre jazz si downtempo.