14 dec. 2010

Les Elephants Bizarres - Hello

Asteptari: In ciuda numelui, Les Elephants Bizarres e o gasca pur romaneasca care activeaza de vreo trei anisori prin breasla, si care in 2010 a cantat la festivalul Exit, a scos un videoclip si chiar si un album de debut care poarta neinspiratul nume de Hello.

Rezultat: Ma vad nevoit sa ma raliez la perceptia generala: elefantii constituie o aparitie interesanta pe scena muzicala autohtona. Motivul  e cat se poate de simplu: tinerii elefantei practica un rock destul de modern pentru plaiurile noastre.

Oricat ne-am invarti dupa deget, la capitolul rock scena autohtona are lacune serioase. Daca de bine de rau in domenii ca dance, electronica sau hip – hop lucrurile se misca intrucatva, atunci cand ajungem la muzica chitarelor avem parte fie de chestii prafuite (care oricat de bine ar fi cantate sunt fumate demult) fie de chestii de nisa. Ne lipseste mainstream-ul rock, acea zona care pe afara e deja foarte apropiata de pop si care atrage zeci de mii de spectatori. Am citit undeva cum ca Les Elephants Bizarres ar fi meseriasi fiindca nu sunt cantonati intr-un stil anume. Afirmatia e valabila doar in cazul in care unitatea de masura este scena autohtona, caci in comparatie cu ceea ce se aude de afara ceea ce practica elefantii acestia e “just rock“. De alta factura decat Iris, Holograf, Banica sau Kumm, evident. Dar pana la Crystal Castles, Swans sau The Phantom Band mai e cale lunga totusi.

Din pacate, elefantii sufera la sound. Carevasazica, produsul final nu e tocmai profi. Dincolo de talent si perseverenta, in acest domeniu mixajul  si masterizarea sunt esentiale. Mai e nevoie sa amintesc ca la aceste capitole Romania e in urma rau? Aparent aceste chestii tehnice nu intereseaza marele public. Nimic mai adevarat, dar produsul final depinde multisor de aceasta chestiune. Daca in alte stiluri, mixajul si masterizarea pot fi facute “dupa ureche“, la rock treaba asta e mult mai complexa. E un mare pacat faptul ca sound-ul acestui disc nu se ridica la asteptari, fiindca pe ici pe colo se remarca o oarecare vana si determinare in compozitiile elefantilor. Dealtfel, atunci cand i-am vazut pe scena mica a festivalului Ciuc Summer Fest din Bucuresti asta – vara, elefantii au sunat mult mai bine decat pe acest CD. Asadar, discul de debut al acelora care se saluta cu Trompa Sus e unul acceptabil pentru piata romaneasca, dar ar fi putut sa sune mult mai interesant.

„Puternica“ armata a criticilor muzicali din tara noastra a descris stilul elefantilor ca fiind electro-pop-rock, disco-punk, indie-rock, indie-pop, alternative sau funk-rock. Etichete flatante, dar complet inutile: e rock cat incape, la mii de ani distanta de punk, funk sau alti termeni trendy cand e sa descrii ceva care nu-ti suna cunoscut.  Ceea ce e trist – si asta nu e vina elefantilor – este ca muzica lor e perceputa ca fiind una „de nisa“. Intr-o tara in care muzica e civilizata, asa ceva ar fi promovat de radiouri gen Kiss, si nu Guerilla. Dar asta e deja alta discutie.

Cele 36 de minutele si cateva secunde ale albumului lor de debut contin zece piese, dintre care Hello (says the devil) a devenit fara indoiala „hitul“. Desi are parte de o instrumentatie cat se poate de interesanta, piesa asta pica la examenul „text“, fiind o struto – camila britanico – romaneasca. Dupa partea britanica care spune „Hello, says the devil/Let's go in my car/I think we'll have a lot of fun/(Hey), says the devil/We won't go so far/I think we'll have a lot of fun“, finalul e apoteotic: „Si cerul se-apropie si cade pe mine/E bine? E bine!“. Categoric, elefantii mai au de lucrat la texte. Elsewhere, The adventure incepe de parca ar fi o piesa de Doobie Brothers si reuseste sa capete o anumita prestanta indeosebi prin elementele de percutie inteligent utilizate. Din pacate acestea suna cel putin ciudat in mai multe locuri, dandu-ti impresia ca cei care au masterizat acest CD s-au grabit nitel. Ugly Ballerina se scalda putintel intr-un funk izbutit, chiar daca vocea solistului e cat se poate de neadaptata piesei cu pricina. Una din surprizele placute ale acestui debut este Johnny, care imprumuta accente din felia alternativa. Usoare arome de brit – pop se regasec in Mushroom Girl, melodie care stilistic cel putin seamana oarecum cu creatiile timisorenilor de la Persona.  Doua melodii ar fi putut lipsi cu usurinta de pe tracklist, Have no fear si CDs. Dancing shoes se vrea a fi croita pe calapodul Green Day sau Offspring, dar nu reuseste sa iasa din mediocritate. In schimb, Brasil e o piesa care intr-adevar reuseste sa-ti capteze atentia: din pacate e ultima creatie de pe disc, dar fara indoiala da un plus de prospetime acestuia.

Daca as fi carcotas, as putea remarca si lipsa booklet-ului...Dincolo de minusul pregnant la capitolul „sound”, albumul de debut al elefantilor bizari e unul promitator.

Recomandari: Se poate consuma fara contraindicatii de orice ureche plictisita de popcorn-ul difuzat la radiourile noastre si de catre cei care gusta o portie de rock cu accente pop. E un disc interesant, care putea fi chiar spectaculos, daca.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu