Take That - Progress

Asteptari: Baietii care-si spun Take That au reusit printre altele sa vanda vreo 25 de milioane de discuri in decurs de cinci ani, intre 91 si 96, in perioada lor de glorie. Acum cinci ani baietii au revenit pe piata, iar Progress este cel de-al saselea disc din cariera muzicienilor. Si primul in formula originala, cu mister Robbie Williams, de la Nobody Else incoace.


Rezultat: Niciodata n-am fost adeptul spiritului de turma. Dar nici n-am cazut in cealalta extrema, de a dispretui ceva cu tot dinadinsul, doar din cauza faptului ca “acel ceva“ e extrem de popular si e pe buzele tuturor. N-am sa fac pe ipocritul, categoric exista si farame de subiectivism, dar acestea sunt atat de insignifiante incat sunt greu de descoperit la prima vedere. Marturisesc, Take That n-au ocupat un loc prea special niciodata in preferintele mele. Fiindca cosurile specifice adolescentei mi-au disparut demult, n-am prea gustat eterna lamentare despre iubire etalata in baladele baietilor care subliniau de prea multe ori ca s-au intors pe bune. Cu toate acestea, e cazul sa mai progresam. Ca si titlul noului Take That.

Inca din primele acorduri ale piesei The Flood – care este totodata si primul single extras – e clar pentru oricine faptul ca Take That nu mai suna a…Take That. Baladele siropoase au fost taiate aproape complet de pe lista track-urilor acestui disc si sentimentul acela de “love is in the air” nu mai e atat de pregnant. Pe scurt, cu mici exceptii, noile piese Take That nu sunt atat de gretoase precum s-ar fi asteptat unii (ok, ma numar si eu in categoria asta!). Pentru a fi onesti pana la capat, aceasta constatare nu inseamna ca muzica TT isi gaseste locul in sufletelul cu preferinte a oricarui meloman care stie ca dictionarul incepe cu Abba si se termina cu ZZ Top. Desi pare a fi un fel de ABBA piesa SOS e oarecum surprinzatoare, daca nu prin altceva prin simplul fapt ca are  niste voci prea  procesate pentru un disc semnat Take That. Categoric nu e ceea ce te asteptai de la Robbie si colegii lui. Chestie care partial, poate fi imbucuratoare, nu-I asa? Adevarata surpriza e insa piesa Kidz, care va vine sa credeti sau nu are chitari trendy si un refren a la Muse. Nu e nici o greseala de tastatura. E ceva destul de grav, la urma urmei. Adica Take That au luat-o pe urmele celor de la Muse? E fara indoiala melodia care defineste progresul Take That, o piesa aproape suportabila chiar si pentru cei mai inversunati dusmani ai muzicii pop.  Happy now e un alt punct al discului in care ceva parca nu e in regula. Si asta fiindca sonor e ceva intre Beegees si Depeche Mode. Stati calmi, exista aici si momente mai putin fericite ca de exemplu Undergound machine,  What do you want from me sau  Eight letters, aceasta din urma fiind parca un Cliff Richard in vremurile sale bune. Per ansamblu, Progress e un disc aproape suportabil pentru oricine, desi merge la fix mai ales pentru urechile indragostite de piesele difuzate pe radio. De speriat este insa uniformizarea. Daca Take That incepe sa sune a Muse, inseamna ca rock-ul asa numit alternativ a devenit si el pop?

Recomandari: Pentru acei oameni carora inima le bate pop. Rockerii, electronistii si orice alti melomani nu vor gasi prea multe lucruri interesante printre aceste piese, dar fata de vechiul Take That, chiar e un progres. Desi, pentru a deveni cu adevarat interesanti, mai au de parcurs ceva drum. De genul Timisoara – Oradea, dar cu 78 de semafoare intre localitati….