27 nov. 2010

The Jolly Boys - Great Expectation

Asteptari: The Jolly Boys e o formatie din Jamaica ce activeaza de prin 1955, care a trecut printr-o serie dfe schimbari de componenta si interpreteaza asa numita muzica mento.


Rezultat: Chiar daca in ultima vreme cover-urile au inceput sa fie in cantitati industriale pe toate gardurile, variantele acestor muzicieni la cateva hituri nemuritoare din repertoriul international sunt pur si simplu adorabile. Ceea ce practica oamenii acestia face parte din curentul muzical numit mento, un “verisor” apropiat al mult mai cunoscutelor ska sau reggae. E o explozie de banjos si maracas  care nu are cum sa nu te binedispuna.





Marea majoritate a variantelor mento ale acestor succese te fac sa zambesti nitel, iar spre deosebire de alti “creatori” de cover-uri temele originale nu sunt defel alterate si totusi suna cat se poate de fresh. Cel mai elocvent exemplu e varianta mirifica a celebrei Blue Monday a celor de la New Order, melodie care desi a avut parte de cel putin o suta de “tratamente” suna aici intr-un mod miraculos de proaspat. Amatorii de muzici selecte au ocazia sa asculte un Golden Brown al celor de la The Stranglers care te unge pur si simplu la suflet, iar printre celelalte bunataturi de aici se mai numara Perfect Day – ul lui Lou Reed, Passenger – ul lui Iggy Pop sau chiar Riders on the storm-ul celor de la The Doors. O alta varianta mai mult decat reusita e Rehab –ul cantat in original de Amy Winehouse, iar daca vreti sa auziti cum poate suna I Fought the Law sau Ring of Fire cantat la banjo si chitara ar fi bine sa nu ratati acest disc.

Recomandari: Pentru o seara agreabila, alaturi de hituri binecunoscute in variante inedite.

Un comentariu: