Discul asta are un efect naucitor, de parca ai asculta doua albume ale lui Gabriel Cotabita unul dupa altul. Dincolo de toate, principala hiba a acestui album este aceea ca aproape toate piesele sunt cat se poate de predictibile. Da, categoric nu m-as fi asteptat de la un ecologist din Hawaii sa cante death metal. Mai degraba space disco. Dar ceea ce iese de aici e o ruda a rock-ului. Rock naiv care poate pentru unii poate fi sinonim cu notiunea de „happy music”. S-ar putea ca cei care il indragesc pe Jack Johnson sa asocieze muzica lui cu exotica tara din care provine. Si in consecinta, in minutele pieselor sa se viseze intr-o excursie acolo. Pentru mine unica excursie a acestui disc a fost una in tinuturile plictiselii strasnice....
Asteptari: Jack Johnson este fiul unui surfer
cunoscut, care si-a inceput cariera sportiva la cinci ani si si-a
terminat-o la 17, in urma unui accident. De atunci a reusit sa vanda
aproximativ opt milioane de discuri, To the sea fiind cel de-al 5-lea
album al muzicianului stabilit in Hawai.
Rezultat: Trist, discul asta are un efect naucitor,
de parca ai asculta doua albume ale lui Gabriel Cotabita unul dupa
altul. Aparent, influentele domnului cu chitara sunt undeva intre Bob
Dylan, Jimi Hendrix, Radiohead, Otis Redding, Bob Marley si Neil Young.
Asa spune el, dar realitatea e alta. Pe alocuri e The Beatles in altele
orice disc de folk obscur din anii 60. Nu e nimic rau in The Beatles,
dar sa vii cu asa ceva in 2010, doar in Hawai se poate. Sau mai stii,
poate si-n Romania….
Materialul discografic To the sea poate fi inclus in zona aceea de
rock acustic plictisitor, care a mai fosat cantat de mii de ori in
trecut. Perimat, mai pe sleau. Un fel de adult contemporary care te
adoarme instantaneu. Majoritatea melodiilor suna la fel iar
instrumentatia folosita e minimala. Nu aceea din zona D.A.F. sau EBM,
totusi. Un exemplu elocvent e At or with me. Plina de „oh oh oh”-uri de
pe vremea bunicii, piesa are cateva secunde in care promite ceva. Din
nefericire superba muzicuta blues este plasata undeva la sfarsitul
acesteia…Un alt exemplu de piesa compusa parca la norma pentru a realiza
un anumit numar de melodii ale discului este Only the Ocean,
„inventata” probabil sub un palmier cu chitara intr-o mana si un
cockteil in alta. Single-ul You and your heart defineste perfect
termenul de lalaiala hawaiana care i se poate aplica acestui album.
Dincolo de toate, principala hiba a acestui album este aceea ca
aproape toate piesele sunt cat se poate de predictibile. Da, categoric
nu m-as fi asteptat de la un ecologist din Hawai sa cante death metal.
Mai degraba space disco. Dar ceea ce iese de aici e o ruda a rock-ului.
Rock naiv care poate pentru unii poate fi sinonim cu notiunea de „happy
music”. Daca va incalzeste cu ceva, am sa amintesc ca la fel ca si
precedentele si acest disc a fost inregistrat in doua studiouri „complet
verzi” (care folosesc curent electric obtinut doar prin metode
ecologice). S-ar putea ca cei care il indragesc pe Jack Johnson sa
asocieze muzica lui cu exotica tara. Si in consecinta, in minutele
pieselor sa se viseze intr-o excursie acolo. Pentru mine unica excursie a
acestui disc a fost una in tinuturile plictiselii strasnice….
Recomandari: Pentru visatorii incorigibili si cei curiosi de o excursie in Hawaii la pretul unui CD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu