3 iun. 2010

Jazz de nota zece, cu nenea Keith Jarrett

Jasmine pluteste intr-o zona contemplativa, recomandandu-se ca o auditie ideala pentru o noapte linistita. Cu persoana iubita alaturi si ascultat pe un sistem stereo din categoria „vintage”. Schimbarile pe care cei doi muzicieni le aduc standardelor pe care le interpreteaza sunt minore si delicate, dar cu toate acestea piesele capata o noua fata. Amandoi muzicienii au editat de-a lungul anilor albume care au devenit “clasice” in jazz. Jasmine are sansa sa intre in aceeasi categorie pe viitor.
Asteptari: De 62 de ani canta la pian. E Keith Jarett, cel care a implinit recent frumoasa varsta de 65 de ani. Si care pe langa jazz a mai uimit poporu cu intepretari memorabile din Händel, Purcell, Scarlatti, Mozart, Sosztakovics, Bartók sau Stravinsky. Charlie Haden este un veteran al bass-ului care s-a nascut in 1937!

Rezultat: Keith Jarett si Charlie Haden n-au mai cantat impreuna de aproape 30 de ani, de cand drumurile lor s-au despartit la sfarsitul anilor 70. Intre timp s-a facut enorm de multa muzica iar ceea ce este uimitor este ca albumul Jasmine suna atat de intim de parca n-ar fi trecut atatea decenii. Jasmine ofera oricarui meloman adevarat o evadare de o ora din cotidian cu opt piese delicioase, adeseori parca soptite, dar care au cu siguranta un fir invizibil care le leaga intre ele.

Where can I go without you e un standard interpretat in original de Peggy Lee care in tratamentul celor doi muzicieni devine mult mai lung decat originalul, datorita episoadelor de pian prelungite. Un alt moment de exceptie este versiunea lor a piesei Goodbye (interpretata de Benny Goodmann si de Frank Sinatra) care emana emotii cat se poate de strasnice chiar si fara folosirea cuvintelor. Cu exceptia piesei No moon at all (dupa Redd Evans si David Mann) discul pluteste intr-o zona contemplativa, recomandandu-se ca o auditie ideala pentru o noapte linistita. Cu persoana iubita alaturi si ascultat pe un sistem stereo din categoria „vintage”. Pianul lui Keith este adesea atat de delicat incat ai nevoie de liniste deplina pentru a a descoperi fiecare sunet. Basul lui Charlie „loveste” si el la fix. Chiar daca cei doi artisti au ramas si pentru acest disc mai mult in zona acelora care reinterpreteaza, albumul este unul delicat. Si daca e sa ne luam dupa afirmatiile lui Keith Jarett, „si reinterpretarea este compozitie”….

Pentru neinitiati, gratie faptului ca este extrem de “linistit”, discul acesta poate parea ca unul menit sa “merga” in salile de asteptare sau in lifturi. Schimbarile pe care cei doi muzicieni le aduc standardelor pe care le interpreteaza sunt minore si delicate, dar cu toate acestea piesele capata o noua fata. Amandoi muzicienii au editat de-a lungul anilor albume care au devenit “clasice” in jazz. Jasmine are sansa sa intre in aceeasi categorie pe viitor….

Recomandari: Pentru oamenii care stiu sa asculte o frenezie superba intre pian si bass, prieteni cu jazz-ul. De ascultat si pentru cei neinititati, poate fi un bun prilej de imprietenire cu sound-urile simple care emana emotii surprinzator de intense.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu